Marea durere cu care a murit în suflet Helmut Duckadam: “Unii dintre noi să mai apuce să se bucure si ei”

Helmut Duckadam, simbol al fotbalului românesc și erou al finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, a plecat dintre noi lăsând în urmă o mare durere: lipsa recunoașterii materiale pentru cei care au marcat istoria sportului național. De-a lungul anilor, Duckadam a vorbit deschis despre nedreptatea care apasă asupra echipei care a adus României unul dintre cele mai mari trofee ale fotbalului european.

Eroii din 1986, ignorați de sistem

Echipa Steaua București, care a reușit să câștige Cupa Campionilor Europeni în 1986, continuă să fie trecută cu vederea când vine vorba de pensii viagere acordate pentru performanțe sportive de excepție. În timp ce 594 de sportivi din alte discipline primesc astfel de beneficii, cei 20 de jucători care au contribuit la această performanță istorică nu au fost incluși în acest program.

„Din păcate, după aproape 39 de ani, nu s-a găsit (sau nu s-a dorit) să se găsească o soluție pentru a-i integra și pe cei 20 de fotbaliști, dintre care au mai rămas 15, pe lângă cei 594 de sportivi cu pensie viageră,” spunea Duckadam înainte de a părăsi scena vieții.

De ce fotbalul este marginalizat?

Duckadam nu a ezitat să evidențieze o realitate frustrantă: nici chiar personalități din fotbal, care au avut poziții de influență, nu au reușit să schimbe această situație.

„Cu părere de rău, trebuie spus că nici noi, prin Emeric Ienei (fost secretar de stat în Ministerul Sportului) sau Anghel Iordănescu (fost senator), nu am făcut nimic în acest sens.”

Într-o lume sportivă în care performanțele olimpice sunt pe bună dreptate celebrate, Duckadam atrăgea atenția că și fotbalul, sportul rege, merită un loc la masa recunoștinței naționale.

Speranțe pentru 2026: un moment al recunoașterii?

Anul 2026 va marca 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua București, un moment care ar putea fi prilejul perfect pentru a repara această nedreptate istorică. Duckadam spera că, până atunci, foștii săi coechipieri să beneficieze de pensii viagere, fie ele și neactualizate.

„Poate până la aniversarea a 40 de ani de la acea performanță, care va avea loc pe 7 mai 2026, unii dintre noi să mai apuce să se bucure și ei de o pensie viageră (chiar și neactualizată) pe care ar merita-o din plin!”, spunea legendarul portar cu amărăciune.

O moștenire de neuitat

Helmut Duckadam nu a fost doar un mare portar, ci și un simbol al curajului și determinării. Faptele sale de pe teren, alături de cele ale coechipierilor săi, au scris o pagină glorioasă în istoria sportului românesc.

Însă dincolo de gloria sportivă, Duckadam a dus cu el și o mare nedreptate – o lipsă de recunoaștere materială pentru cei care au adus fotbalului românesc cea mai mare performanță din istorie. Moștenirea sa ne obligă să reflectăm asupra valorilor noastre ca societate și asupra modului în care alegem să ne cinstim eroii.

Recunoașterea acestor performanțe nu este doar o datorie morală, ci și un gest de respect față de cei care au ridicat tricolorul pe cele mai înalte culmi. Rămâne de văzut dacă, până în 2026, autoritățile vor reuși să aducă o rază de speranță în viața celor care, ca Duckadam, au luptat pentru gloria sportului românesc.