Marcel Vela, decizie șocantă. Ce se întâmplă în Poliție, după acuzele de la moartea lui Emi Pian

Marcel Vela, decizie șocantă. Ce se întâmplă în Poliție, după acuzele de la moartea lui Emi Pian
Marcel Vela, decizie șocantă. Ce se întâmplă acum în Poliție, după acuzele de la moartea lui Emi Pian

Marți, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunțat că corpul de control al ministerului Afacerilor Interne efectuează verificări la Poliția Capitalei.

Ce a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI

Aceasta a susținut și o declarație de presă în care a afirmat că ministerul nu tolerează situațiile în care pot plana suspiciuni față de profesionalismul și corectitudinea cadrelor.

„Ca urmare a faptului că în ultimele zile, în spaţiul public, au fost semnalate situaţii de poliţişti sau foşti poliţişti acuzaţi că nu şi-au făcut datoria sau chiar că au pactizat cu cei certaţi cu legea, vreau să precizez că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu sunt tolerate astfel de situaţii, noi fiind primii interesaţi să nu existe nici măcar o suspiciune vizavi de profesionalismul şi corectitudinea cadrelor MAI”, a precizat Monica Dajbog.

Monica Dajbog a mai precizat că aceste controale vor fi extinse la orice structură unde există cea mai mică suspiciune că legea este încălcată.

„Unul dintre principalele obiective ale MAI este să formeze şi să consolideze un corp profesional care să fie integru şi să se bucure de aprecierea şi de respectul cetăţenilor”, a susținut oficialul MAI.

A fost mărită capacitatea de a face teste de integritate în MAI

Monica Dajbog a mai adăugat că, în urmă cu o săptămână, ministrul de Interne, Marcel Vela, a precizat că a fost mărită capacitatea de a face teste de integritate în MAI, în așa fel încât să fie depistată din timp orice abatere.

„De la începutul anului, au depus denunţuri la DGA 90 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne: 21 cu funcţii de conducere şi 69 cu funcţii de execuţie. Dintre aceştia, 63 sunt poliţişti, 12 sunt poliţişti de frontieră, 6 sunt lucrători din cadrul structurilor de permise de conducere şi înmatriculări. De asemenea, au mai depus denunţuri colegi de la Inspectoratul General pentru Imigrări, de la Paşapoarte şi de la alte structuri”, a mai declarat Monica Dajbog.

Conform datelor, numărul angajaţilor MAI care au refuzat mita este cu 30% mai mare faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

Aceste verificări vin după ce șeful Serviciului Grupări Infracționale Violente a ieșit în spațiul public și a acuzat faptul că a fost împiedicat de către șefi să-și facă datoria. Pe de altă parte, între actualul director al Poliției Capitalei, Bogdan Berechet, și adjunctul său, Radu Gavriș, există și un conflict care a ieșit în spațiul public.