Marcel Vela a fost amenințat cu moartea. Mesajul violent primit de ministru
Pandemia de coronavirus se prelungește, iar odată cu ea crește și tensiunea printre români. Unii dintre ei au început să amenințe cu moartea autoritățile! Ultimul care a fost amenințat că nu va mai vedea lumina zilei a fost chiar ministrul Internelor, Marcel Vela.
Ministrul Internelor, Marcel Vela, a fost amenințat cu moartea
Ministrul Internelor, Marcel Vela, a fost amenințat cu moartea. Oficialul a primit mesajele violente din partea unui așa-zis prieten de-al său virtual, care a postat mai multe comentarii la mesajele ministrului Internelor distribuite pe Facebook, scrie antena3.ro.
Bărbatul susține că este medic și este nemulțumit de restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus. Ion Archip îi cere ministrului de Interne să nu mai poarte mănușile și masca de protecție. „Ai mamă, ai tată, unde îți sunt părinții? Chiar așa proastă educație ai primit? Te-am avertizat, și o fac și acum pe Facebook. Mă faci de râs și odată cu mine și națiunea română. Vrei să porți mască, poart-o acolo unde trebuie și unde e nevoie”, a transmis într-un comentariu pe pagina de Facebook al Ministrului, Ion Archip.
Raed Arafat a fost amenințat și el cu moartea
„A doua oară nu-ți mai spun. Te voi ucide cu mâna mea. Pentru că m-ai insultat și mai făcut să sufăr. Eu nu sunt un gargaragiu care amenință apoi își șterge mesajele. Eu ce zic fac. Îți mai dau timp de gândit”, a scris la o altă postare a lui Marcel Vela, bărbatul.
Marcel Vela nu este singurul oficial amenințat cu moartea. Și Raed Arafat a primit un mesaj violent de la un internaut, care i-a spus că îl va ucide. ”Domnule Raed Arafat ! O să fiu EU acela care o să vă îngroape alături de un porc într-un mormant de Piatră !Te somez sa parasesti acest teritoriu inainte de intalnirea noastra0! Game over zdreanțo!”, a scris bărbatul pe Facebook.
Raed Arafat nu a stat cu mâna-n sân, ci a depus imediat o plângere penală la DIICOT la scurtă vreme după ce a primit mesajului virulent.