Marcel Ciolacu, reacție după demiterea lui Adrian Streinu-Cercel. ”Vendete personale!”

de: Alexandra Chivu
23 04. 2020

Reacția liderului PSD Marcel Ciolacu după demiterea doctorului Adrian Streinu-Cercel din comisia specială anti-COVID. „Vendete personale cu anumiţi specialişti.”

Marcel Ciolacu, reacție după demiterea lui Adrian Streinu-Cercel

Doctorul Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, l-a demis astăzi pe Prof. Adrian Streinu-Cercel din funcția de șef al Comisiei de management clinic și epidemiologic al COVID-19. Motivul: proiectul său care propune izolarea la domiciliu a persoanelor de peste 65 de ani pentru trei luni de acum înainte și chiar despărțirea obligatorie a acestora de familiile lor, ceea ce a generat multiple reacții negative.

Marcel Ciolacu, reacție după demiterea lui Adrian Streinu-Cercel

Locul lăsat liber va fi ocupat de Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP. Despre demiterea lui Cercel, Ciolacu a spus că, în locul lui Tătaru, s-ar fi ocupat de urgențele românilor, nu de demiteri.

Streinu Cercel, dat afară? Ce decizie va lua ministrul Sănătății?

„Eu în locul domnului ministru Tătaru m-aş ocupa de urgenţele românilor, ale României, ale spitalelor, nu să schimb sau să am vendete personale cu anumiţi specialişti”, a spus liderul PSD, dând de înțeles că ministrul Sănătății s-ar fi răzbunat pe medic.

Reacții

  • Premierul Ludovic Orban l-a criticat aspru pe medicul Streinu-Cercel, susținând că ”planul acela e o năstrușnicie, o stupiditate mai mare nu am văzut”. „Salut demiterea lui Cercel. Puteam să ne mișcăm un pic mai repede!”
  • Președintele Klaus Iohannis a avut, de asemenea, o reacție virulentă la adresa planului lui Streinu-Cercel, spunând că în țara noastră nu vor fi impuse măsuri totalitare și, mai mult, că un astfel de plan este ”inacceptabil”.
  • Planul mai prevedea și măsuri economice catalogate drept populiste de ministrul de Finanțe, Florin Cîțu..