Marcel Ciolacu, președintele interminar PSD, aruncă în aer mai multe informații bombă, acuzând președintele țării și Guvernul pentru ceea ce se întâmplă în România în această perioadă. Pornind de reînceperea școlii, care pare a fi un subiect incert până astăzi, și ajungând la pedepsele pentru pedofili, Marcel Ciolacu face acuzații extrem de grave.
În urma declarațiilor făcute de președinte cu privire la reînceperea școlii, Marcel Ciolacu critică dur lipsa unor măsuri certe pe care părinții ar trebui să le cunoască cu o lună înainte de începerea școlii. Președintele interimar PSD afirmă însă, că singurele lucruri clare pe care președintele și partidul său le cunosc sunt acelea legate de pedofili, mai exact, că pedepsele pentru ei sunt prea mari.
„Scenarii pentru copii, certitudini pentru pedofili! Iohannis și Guvernul Său nu sunt în stare să le spună concret părinților cum vor învăța copiii lor în acest an școlar. Îi amețesc însă cu scenarii.
Puterea liberală nu are soluții clare pentru începerea școlii, iar dovezile sunt faptul că președintele a evitat răspunsul la întrebări-cheie:
– ce vor face părinții din zonele unde școala va fi online, puși în fața unei situații fără ieșire – serviciu sau stat acasă cu copilul;
– ce vor face copiiii și profesorii care nu au tablete pentru cursurile online sau cei din zonele rurale fără internet;
– ce fac școlile nepregătite pentru distanțare, numărul copiilor dintr-o clasă fiind de peste 30, iar împărțirea în două grupe imposibilă fiindcă n-au spațiu fizic și nici cadre didactice suficiente.
În schimb, când vine vorba de pedofili, scenariile dispar și rămân doar certitudinile: pedepsele legiferate de Parlament sunt prea mari și imprescriptibilitatea, susține Ludovic Orban, nu ar trebui să opereze în cazul violatorilor și pedofililor”, a scris acesta într-un mesaj pe Facebook.
Marcel Ciolacu susține că singurul lucru de care este capabil Guvernul este să dea vina pe PSD pentru toate lucrurile care nu ies bine.
“Iar când este întrebat de ce Guvernul său nu e în stare să țină în frâu criminalitatea, Iohannis pune aceeași placă ruginită cu PSD. Nu! Guvernul PNL mafiot și corupt și-a dat mâna cu interlopii, în timp ce poliția face conferințe de presă cu mascații înarmați în spate.
Cum ar fi însă în scenariul în care guvernul liberal nu mai face doar scenarii, ci ia și decizii??!„, se arată în postarea lui Marcel Ciolacu, postată pe pagina sa de Facebook.