Marcel Ciolacu, apel către românii care urmau să facă pelerinaje în Israel. Ce motiv de supărare are premierul: ”Haideți să nu ne mai încercăm unii pe alții”

de: Rosu Ioana
12 10. 2023

Ieri, premierul României, Marcel Ciolacu, a emis un apel important către cetățenii români, subliniind gravitatea situației din Israel, unde conflictul armat este în desfășurare. În cadrul declarației sale, premierul Ciolacu a subliniat că este imperios necesar ca românii să fie conștienți de pericolele implicate și să evite călătoriile neesențiale în Israel, inclusiv pelerinajele religioase.

”Nu putem transforma România în Crucea Roșie”

Marcel Ciolacu devine exigent cu românii pentru ca aceștia să înțeleagă situația din Israel, fără a mai exista confuzii cu privire la potențialele vizite sau pelerinaje în acea zonă. Acesta menționează faptul că, se adresează cu precădere cetățenilor care nu sunt la curent cu situația alarmantă din Israel și care nu au fost atenți la avertismentele transmise de MAE.

Premierul a subliniat că nu există zboruri umanitare pentru repatrierea cetățenilor români din zona respectivă. În plus, el explicat că România nu se poate transforma în Crucea Roșie și că statul va lua în considerare repatrierea persoanelor vulnerabile în funcție de veniturile lor.

Marcel Ciolacu a menționat, de asemenea, că Tarom a stabilit un preț fix de 350 de euro pentru biletele de întoarcere din Israel, acoperind astfel numai costurile, mulțumind companiei cu această ocazie. Cu toate acestea, premierul a insistat pentru evitarea riscurilor inutile generate de plecări în Israel, solicitându-le românilor să renunțe la ideea de pelerinaje.

„Nu există zboruri umanitare. Nu putem transforma România și companiile românești în Crucea Roșie. În funcție de cei care s-au deplasat și au fost repatriați, în funcție de veniturile lor, statul român la anumite persoane vulnerabile le va înapoia banii.

Mai mult, am văzut un preț fix la Tarom de 350 de euro. Le mulțumesc celor de la Tarom pentru decizie pentru că ei, prin acest preț, și-au acoperit numai costurile. mai mult, foarte multe companii nu au riscat. Tarom a făcut acest lucru”, spune Marcel Ciolacu.

Premierul României, reacție dură la adresa românilor neascultători

Premierul Ciolacu a subliniat importanța de a înțelege gravitatea situației din Israel și a solicitat românilor să respecte avertismentele emise de statul român și de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). El a atras atenția că, în ciuda avertismentelor, unii cetățeni români nu au fost suficient de atenți și au continuat să călătorească în Israel, unde s-au confruntat cu restricții și au fost nevoiți să se întoarcă în țară în mod urgent.

Premierul a făcut un apel la solidaritate și responsabilitate, cerând cetățenilor să evite riscurile inutile și să nu pună în pericol propria viață și siguranța, dar nici să nu pună în dificultate statul român.

”Eu am o singură rugăminte – să înțelegem că în Israel este război, să înțelegem situația și gravitatea și că nu putem face pelerinaj în această perioadă. Știm că există cetățeni români care poate nu au fost suficient de atenți la avertizările statului român și MAE și au continuat să meargă în Israel, unde au constatat că vor trebui să se întoarcă de urgență, pentru că pelerinajul este închis. Deci haideți să nu ne mai încercăm unii pe alții”, încheie Ciolacu.