Mâncarea viitorului. Lista alimentelor pe care le-ar putea consuma oamenii în 2050
Te-ai întrebat vreodată cum arată mâncarea viitorului? Cercetătorii își pun baza în diverse soiuri de plante mai puțin cunoscute, care ar putea fi în meniul nostru până în anul 2050. Experții vor să împiedice foametea în lume cu aceste alimente. Află cum vor arăta mesele noastre, în condițiile în care agricultura este afectată tot mai mult de schimbările climatice.
Cum va arăta mâncarea viitorului
Oamenii de știință au întocmit lista de plante care ar putea fi incluse în meniu în următorii 30-40 de ani. Mâncarea viitorului poate însemna banane false sau fructe de pandanus, ce au potențialul de a hrăni peste 100 de milioane de oameni.
Invazia rusă a Ucrainei a scos în evidență pericolele pe care le implică dependența de unele culturi comercializate la nivel mondial. Având în vedere că 90% din calorii provin din doar 15 culturi, experții de la Grădinile Botanice Regale din Kew, Londra, caută alternative pentru a ne asigura alimentația viitorului.
„Știm că există mii de specii de plante comestibile în întreaga lume, consumate de diferite populații. Aici putem găsi unele dintre soluțiile pentru aceste provocări globale ale viitorului”, a spus doctorul Sam Pirinon, cercetător din Kew.
Alimente pe care le-am putea include în meniul nostru
În întreaga lume există peste 7.000 de plante comestibile, însă doar 417 sunt cultivate pe scară largă și folosite pentru hrană, scrie BBC. Iată lista alimentelor pe care le-am putea consuma în anul 2050.
Pandanus
Pandanul este un arbore mic din zonele de coastă ale Pacificului până în Filipine. Frunzele sale sunt folosite pentru aromatizarea mâncărurilor asiatice dulci și sărate, iar fructele asemănătoare ananasului pot fi consumate crude sau gătite. Copacul poate tolera condiții meteo dificile, inclusiv seceta, vânturile puternice și stropii de sare, susține dr Marybel Soto Gomez, cercetător la Kew.
„Este un aliment rezistent la schimbările climatice și nutritiv, care este, de asemenea, delicios”, a precizat Gomez. „Ar fi grozav să ne diversificăm portofoliul de alimente pentru a le include pe cele care sunt adecvate din punct de vedere cultural, nutritiv și care pot fi cultivate în condiții dificile în întreaga lume”, a adăugat experta.
Fasole
Fasolea (leguminoasele în general) reprezintă un alt aliment al viitorului. Este destul de ieftină, dar bogată în proteine și vitamine B, fiind adaptată la o gamă largă de medii, de la malul oceanului la pantele munților.
Cereale sălbatice
Cerealele care provin din graminee, numite și sălbatice, au o diversitate uriașă, cu peste 10.000 de specii. Această calitate este un potențial imens pentru noi alimente.
Banană falsă
Enset sau „banana falsă” este înrudită cu fructul clasic, dar consumată doar într-o parte a Etiopiei. Fructul plantei, asemănător cu banana, nu este comestibil. În schimb, tulpinile și rădăcinile (bogate în amidon) pot fi fermentate și folosite pentru terci și pâine.