Mama Vio se zbate de 20 de ani să o înfieze pe Lorelai Moșneguțu, solista fără mâini de la „Românii au talent”: „Sunt multe reguli”. Ce pensie are femeia. EXCLUSIV

de: Simona Ecovoiu
16 12. 2022

Solista Lorelai Moșneguțu (20 de ani) a impresionat o țară întreagă, în 2017, la ”Românii au talent” (PRO TV), cu vocea ei aproape ireală. Participarea de excepție i-a adus și marele premiu de 120.000 de euro. Au trecut cinci ani de la performanță, dar, în ciuda așteptărilor, nu a câștigat bani din muzică, în țară. Viorica Pârvan, femeia cu suflet de aur care are grijă de Lorelai, ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, despre marea dezamăgire a tinerei artiste fără mâini. Mama Vio se zbate de 20 de ani să o înfieze pe Lorelai Moșneguțu.

Mihaela Rădulescu a trimis-o pe Lorelai direct în semifinala „Românii au talent”

Pare greu de crezut, dar, după imensa popularitate de care s-a bucurat în 2017, când Mihaela Rădulescu a trimis-o direct în semifinala concursului de la PRO TV, după ce a apăsat Golden Buzz, Lorelai nu a prins niciun contract în România. Nici acum, de Sărbători, nu are concerte.

Mama Vio, cum cu drag o numește Lorelai (Moșneguțu – n.r.), a vorbit, în exclusivitate pentru Playtech-Impact.ro, despre marea dezamăgire a fetei, că, în țara natală, unde fusese răsfățată cu aplauze, nimeni nu a invitat-o în spectacole:

„Din păcate, Lorelai nu a prins niciun contract. Nici acum, de Sărbători. Ne-am fi bucurat enorm. De fapt, după premierea de la PRO TV, n-a avut deloc contracte în România. N-a solicitat-o nimeni în țară. N-a cântat deloc aici, însă, în pandemie, a mai fost invitată în alte țări”.

Lorelai nu poate avea mâini bionice. Mama Vio: „Eu sunt mâinile ei!”

Mama Vio spune că, la un moment dat, medicii s-au gândit la varianta unor mâini bionice. Însă, în cazul ei, nu s-a putut:

„Nu e vorba că am renunțat la ideea de a i se pune mâini bionice. E vorba că nu se poate, pentru că ea nu are niciun ciot de care să fie prinse, născându-se așa, nu cu memoria mâinii, cum se spune. Altă soluție încă nu există acum.

Au fost și cei de la Discovery, au vrut să o ajute. Ea se află pe o listă cu 12 astfel de cazuri din lume. Dar, eu sunt mânuțele ei, așa zice toată lumea. Acum sunt cu ea, la facultate. Este la Publicitate, îi place. Mai cântă în corul facultății”.

Mama Vio se zbate de 20 de ani să o înfieze pe Lorelai Moșneguțu

Mama Vio s-a zbătut ani la rând să o înfieze pe Lorelai, fetița de care are grijă de când era bebeluș. Mai mereu a intervenit câte ceva. Pensia mică, pe care o primește, nu o ajută deloc în obținerea actelor.

„Din păcate, nu am reușit să o înfiez pe Lorelai. Mai stăm un pic. Mama ei biologică nu mai trăiește. Este moartă de mult timp. Rudele ei au fost și prin tribunal pentru ea, dar nu vrea cu ei.

Nu am reușit să o înfiez încă. Sunt niște reguli stricte. Trebuie să fii familist, iar eu nu sunt, să ai o anume vârstă, eu am 70 de ani. Aveam 50, iar ea câteva luni, când am luat-o de la maternitate. Plus că trebuie să ai un venit bun, iar eu am o pensie micuță, de 2.200 de lei. Au promis că mai măresc un pic pensiile, dar mai măresc și prețurile”, s-a mai confesat Mama Vio, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Citește și: O mai țineți minte pe Lorelai Moșneguțu, câștigătoarea Românii au Talent din 2017? Cum arată azi și ce a făcut cu banii câștigați

Femeia cu suflet nobil a lucrat ca pictor-decorator și este și absolventă a Facultății de Științe ale Educației