Mama Luizei Melencu rupe tăcerea la 2 ani de la dispariția fiicei sale. Ce s-ar fi întâmplat cu ea, de fapt

de: Alexandru Catalan
27 07. 2021

Au trecut doi ani de când Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu au dispărut de acasă din Caracal, după ce ar fi fost abuzate și omorâte de către criminalul Gheorghe Dincă. Ce declarații sfâșietoare a făcut mama Luizei Melencu. Femeia își strigă, din nou, durerea.

Mama Luizei Melencu rupe tăcerea la 2 ani de la dispariția fiicei sale

Părinții celor două victime își strig, în continuare, durerea și au ajuns la capătul puterilor. Familiile celor două adolescente sunt dezamăgiți de felul în care autoritățile nu au reușit să dea de urma celor două fete.

Sâmbătă după-amiază, pe data de 24 iulie, zeci de oameni s-au adunat în municipiul Caracal, pentru a marca cei doi ani care au trecut de la dispariţia Alexandrei Măceşanu și a Luizei Melencu.

În sufletul oricărui părinte mai există o rază de speranță, iar mama Luizei încă speră să-și găsească fiica vie și teafără.

„Nimeni n-a făcut nimic timp de 2 ani şi 3 luni de la dispariţia Luizei. Şi de la Alexandra s-au făcut doi ani… Dar noi sperăm în continuare, speranţa moare ultima.

E greu, nu avem cuvinte, dar sperăm şi vom spera. Trăim într-un stat corupt, n-am cerut nimic decât copilul, în schimb, numai minciuni, neadevăruri…

A fost traficată, nicidecum moartă. Asta (n. r.- faptul că Luiza a fost ucisă) nu voi crede până voi muri eu, nicidecum nu voi crede autorităţile statului“, a declarat îndurerată Monica, mama Luizei Melencu.

Peste 60 de români s-au adunat pe platoul din fața Primăriei din Caracal pentru a comemora doi ani de la dispariția celor două tinere fete care aveau, la momentul, răpirii 15 , respectiv 18 ani.

Mama Alexandrei Măceșanu este distrusă de durere, spunând că ea nu va renunța niciodată la speranța că-și va găsi fata nevătămată.

„Mami, să ştii că niciodată noi nu vom renunţa la tine, niciodată! Indiferent ce s-ar întâmpla, ne-am da şi viaţa pentru tine! Nimeni n-a făcut nimic timp de 2 ani şi 3 luni”, a spus Tudorița, mama victimei Alexandra Măceșanu.

Au trecut doi ani de la dispariția fetelor din Caracal

Alexandra Măceșanu a dispărut pe data de 24 iunie 2019, atunci când a plecat de acasă, din localitatea Dobrosloveni, pentru a se întâlni cu prietenul său în fața liceului Mihai Viteazul din Caracal.

Mama adolescentei s-a speriat atunci când fiica ei nu a răspuns toată ziua la telefon, temându-se că a pățit ceva. Alexandra a sunat a doua zi la 112, plânsă și îngrozită, cerând ajutor. Liceanca a spus că a fost răpită, abuzată și bătută de către Gheorghe Dincă.

Polițiștii au ajuns la adresa bărbatului acuzat acum de crimă, unde au găsit un incinerator improvizat şi oase calcinate. Autoritățile au descoperit, în urma anchetei, că Luiza Melencu, o altă adolescentă din Caracal, dispăruse în luna aprilie 2019 în aceleași condiții suspicioase.