Mama lui Whitney Houston a murit la vârsta de 91 de ani

de: Ștefan R. Apostol
08 10. 2024

Anul acesta, pe 11 februarie s-au împlinit, din păcate, 12 ani de când una din cele mai bune voci ale lumii se stingea din viață. Tot anul acesta, dar pe 7 octombrie, mama lui Whitney Houston a murit la vârsta de 91 de ani, femeia care a încercat să-i țină vie moștenirea fiicei sale.

În 2012, Whtiney Houston se stingea la 49 de ani, în plină carieră

Lumea muzicii mondiale avea să fie în șoc pe 11 februarie 2012, când presa americană anunța subita moarte a uneia din cele mai importante voci ale muzicii. Whitney Houston avea 49 de ani neîmpliniți.

A fost regina muzicii pop până când vocea sa maiestuoasă și imaginea sa regală au fost distruse de consumul de droguri, comportamentul neregulat și căsătoria tumultoasă cu cântărețul Bobby Brown.

Locotenentul Mark Rosen de la poliția din Beverly Hills a declarat reporterilor din fața hotelului Beverly Hilton că Whitney Houston a fost declarată moartă la ora 15:55, în camera sa de la etajul patru al hotelului în care locuia. Tragicul sfârșit al marii artiste venea la două zile după ce a cântat la o petrecere premergătoare premiilor Grammy împreună cu Kelly Price.

Ar fi trebuit să apară la gală, participând la repetițiile pentru spectacolul care ar fi trebuit să aibă loc joi, 16 februarie 2012, antrenându-le pe cântărețele Brandy și Monica, potrivit unei persoane care a fost prezentă la eveniment, dar care nu a fost autorizată să vorbească public despre acesta. Persoana respectivă a declarat că artista părea dezordonată, transpira abundent, iar respirația ei mirosea a băutură și țigări.

Cissy Houston a ținut vie memoria artistei Whitney Houston

După moartea lui Whitney Houston în 2012, mama sa Cissy Houston s-a întrebat dacă ar fi putut face ceva diferit pentru a-i salva viața. Vorbind pentru PEOPLE în 2013 despre memoriile sale, „Remembering Whitney”, Cissy a reflectat asupra morții tragice a vedetei.

„Cred că am fost o mamă grozavă și încă mă întreb dacă aș fi putut să o salvez cumva. Mă gândesc de ce nu. De ce nu m-aș întreba asta? Încă mai vreau ca ea să fie aici.

a, mi-aș fi dorit să o fi putut salva. Îmi pare rău că a trebuit să moară singură și în acel fel de stare sau situație. Chiar m-a întristat și m-a rănit”, declara Cissy Houston.

În memoriile sale, Cissy a scris cu sinceritate despre dependența lui Whitney și despre spirala descendentă care a dus la moartea ei prin înec într-o cadă de hotel, cu urme de cocaină încă în organism.

Cissy Houston, mama lui Whitney Houston, a murit la vârsta de 91 de ani

Cissy Houston, renumită cântăreață de gospel și mama lui Whitney Houston, a murit luni dimineață la vârsta de 91 de ani, a anunțat familia ei într-un comunicat. A murit în casa ei din New Jersey, în timp ce se afla în îngrijire paliativă pentru boala Alzheimer, a declarat nora ei, Pat Houston.

Inimile noastre sunt pline de durere și tristețe. Am pierdut matriarhul familiei noastre”, a spus Pat Houston, adăugând că soacra sa a fost o „figură puternică și impunătoare în viața familiei”.

Născută în New Jersey în 1933, a fost cea mai mică din opt copii. A început să cânte la o vârstă fragedă, după ce a format un grup gospel cu frații ei. În anii 1960, a format grupul R&B Sweet Inspirations, care a cântat pentru nume mari precum Otis Redding, Dusty Springfield și Dionne Warwick.

De asemenea, au cântat pe melodia de succes Brown Eyed Girl a lui Van Morrison. Mama lui Whitney Houston s-a bucurat de o carieră de succes timp de decenii, în care a cântat alături de superstaruri precum Elvis Presley și Aretha Franklin.

După ce a avut succes cu Sweet Inspirations, Cissy Houston a început o carieră solo, în care a cântat cu artiști precum Chaka Khan, Jimi Hendrix, Beyonce, Paul Simon și regretata ei fiică Whitney Houston. A câștigat un premiu Grammy pentru albumul său tradițional soul gospel „Face to Face” în 1997, și din nou în anul următor pentru albumul „He Leadeth Me”.

De asemenea, a scris trei cărți, inclusiv una care o comemorează pe fiica sa, intitulată „Remembering Whitney: A Mother’s Story of Life, Loss and The Night The Music Stopped”.

La vârsta de 80 de ani, Cissy Houston a cântat din nou alături de Aretha Franklin în timpul emisiunii „The Late Show with David Letterman”, unde au interpretat un cover după „Rolling in the Deep” a celebrei artiste britanice Adele.