Mama Geta îi pregăteşte o surpriză de zile mari lui Iancu Sterp. Ce şi-ar dori să facă pentru fiul ei EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
15 03. 2023

Mama Geta, cum este cunoscută în showbizul autohton ardeleanca ce a dat țării cel puțin doi băieți de toată isprava, Iancu și Culiță Sterp, cu peripeții de neuitat la ediții consecutive ale emisiunii-concurs „Survivor”, în perioada în care aceasta era difuzată de Kanal D, ar putea reveni la București. Evenimentul s-ar putea produce în câteva zile, cu prilejul premierei peliculei în care joacă și mezinul familiei, Iancu.

Parte din faima băieților s-a răsfrânt și asupra mamei lor

Acesta din urmă a ajuns până în finala concursului, în primăvara anului 2020, în timp ce fratele său, a rezistat, un an mai târziu, circa patru luni în Insula Dominicană. Amândoi au fost însă extrem de apreciați de publicul telespectator. Iar asta s-a răsfrânt inevitabil și asupra mamei lor, așa cum era de altfel de așteptat.

„Nu știu sigur dacă o să vin. Treaba e că atunci când ai grijă de animale și de casă e mai greu. Mă împart și azi între piață, unde vând tot felul de bucate, în fruntea cu faimoasa noastră brânză de oi, și casă.

Unde sunt multe de făcut, nu doar o zeamă! La filme mergeam când eram tânără. Atunci e vremea lor, a celor îndrăgostiți, care trăiesc clipa!”, indică Mama Geta pentru PLAYTECH ȘTIRI.

A ratat festivitatea de Miss Boboc a fetei sale, Ileana

Totuși, apriga ardeleancă nu exclude posibilitatea de a-și schimba planul în ultimul moment.

„Mai toată viața mea nu am reușit să fiu alături de copiii mei în anumite momente, cele legate în principal de aprecierea lor publică. Să vă dau un exemplu.

Nu am reușit să ajung la festivitatea prin care fata mea, Ileana, primea în școală fiind, titlul de „Miss Boboc”. Am regretat, dar nu am avut ce face fiindcă trebuia cineva să stea și cu vacile”, afirmă aceeași Mama Geta.

Mai în glumă, mai în serios, ea spune că dacă se va decide să fie alături de mezinul familiei, atunci va veni la București ca o doamnă, cu avionul de la Cluj.

„Dacă stau și mă gândesc bine, Iancu, mezinul casei, a avut parte de prezența mamei sale în anumite momente. Așa a fost la finala „Survivor” de acum câțiva ani. Atunci am venit cu mașina. Acum însă schimb foaia, vin ca doamna cu avionul. Mă duc la Cluj și iau avionul până la București, ca să văd și eu filmul”, precizează tot ea.

Filmul în care joacă Iancu Sterp, Antonia și BRomania e o comedie pe cinste

Mama Geta adaugă și amănuntul că știe despre pelicula în care Iancu Sterp a jucat alături de Antonia și Matei Dima, alias BRomania, un lucru foarte important:

„Nu am avut prea mult timp să discut cu Iancu despre asta, dar știu sigur, chiar de la el, că e o comedie faină. Mi-a spus, cu ceva timp în urmă, că cei care vor ajunge la film se vor distra pe cinste, că vor râde în cea mai mare parte a timpului petrecut în sala de cinema!”.

Citește și: Cum arată soțul Getei Sterp, de fapt. Cu ce se ocupă Sebastian Crăciunescu

Însă ce așteaptă Mama Geta de la Iancu e ca și acest copil al ei să se însoare și să-i facă nepoți.

„Am trei până acum, dacă-l număr și pe cel al Ilenei, care e încă pe drum. Eu cred sincer că va fi băiat. Și după fetița lor, pentru Ileana și soțul ei, ar fi o treabă foarte bună. Plus băiatul lui Culiță, Milan.

Așa că mă gândesc că poate Iancu va da lovitura chiar din prima. Gemeni sau de ce nu, tripleți, mânca-i-ar mama?!”, mai spune Mama Geta.