Mama Elodiei Ghinescu, dezvăluiri dureroase. De ce vrea să îl dea în judecată pe Cristian Cioacă, situaţia e revoltătoare (Exclusiv)
Mama Elodiei Ghinescu a făcut dezvăluiri dureroase și a spus de ce vrea să îl dea în judecată pe Cristian Cioacă. Situaţia este complet revoltătoare. Femeia nu s-a împăcat cu dispariția fiicei sale, mai ales că aceasta s-a petrecut în condițiile care se cunosc deja.
Mama Elodiei Ghinescu îl dă în judecată pe Cristian Cioacă. De ce?
Emilia Ghinescu, mama avocatei Elodiei Ghinescu, dispărută subit în august 2007, a dezvăluit despre recentele intenții ale fostului ei ginere, Cristian Cioacă, care vrea să fie eliberat condiționat.
Femeia care încă mai poartă doliu a dezvăluit și suma de bani pe care Cristian Cioacă o datorează, drept despăgubiri, familiei Elodiei Ghinescu, în urma procesului în care a fost condamnat la închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte.
Care este cea mai mare dorință a Emiliei Ghinescu
De asemenea, Emilia Ghinescu a dezvăluit care este cea mai mare dorință a ei, respectiv aceea ca nepotul ei, fiul Elodiei, să îi bată la ușă.
Emilia Ghinescu a aflat că fostul ei ginere, polițistul Cristian Cioacă, condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte, vrea eliberare condiționată, însă nu crede că va fi pus prea curând în libertate.
Emilia Ghinescu îl dă în judecată pe Cristian Cioacă
„Pentru că se află la închisoare, eu nu pot să comentez prea multe despre el. Da, am auzit că el tot cere să fie eliberat, dar orice pușcăriaș cere. Ce, îi strică să ceară? Dacă îi merge, îi merge”, a declarat Emilia Ghinescu, conform Impact.ro.
De asemenea, mama Elodiei Ghinescu a dezvăluit de ce vrea să îl dea în judecată pe fostul ei ginere.
Câți bani trebuie să plătească Cristian Cioacă
Instanța a stabilit, în anul 2014, ca fostul polițist Cristian Cioacă să plătească despăgubiri în valoare de 380.000 de euro, mamei și fratelui Elodiei Ghinescu, precum și fiului său. Femeia îndurerată este decisă să nu renunțe la acești bani.
„Are să ne dea, mie și fiului meu, 250.000 de euro, iar restul, fiului lui, până la 380.000 de euro. N-a plătit nimic până acum, o să îl dăm în judecată. Am înțeles că vrea să iasă, să-și refacă viața, să aibă serviciu. Nu o avea bani, dar, cândva, o să îi pună poprire pe salariu, ca să ne dea banii!”, a mai spus Emilia Ghinescu, potrivit sursei citate mai sus.
Patrick refuză să își viziteze bunica din partea mamei
În schimb, Emilia Ghinescu se topește de dorul lui Patrick, nepotul ei, care, după decesul mamei, a rămas în grija mătușii din partea tatălui. Tânărul Patrick refuză să-și viziteze bunica, însă femeia tot mai speră.
„Cu nepotul, fiul Elodiei, nu m-am văzut. E mare, are 18 ani. Dacă vrea să vină, să mă caute, să vină, îl aștept cu drag”, mai spune, însă fără speranță, Emilia Ghinescu.