Vestea care vizează toți pensionarii. Ce se întâmplă cu pensiile de la 1 septembrie

de: Claudiu Surmei
22 04. 2019

Ministrul Muncii a făcut un anunț care îi va bucura pe pensionari. Marius Budăi a declarat că toate pensiile vor fi recalculate de la 1 septembrie 2019. Punctul de pensie va fi majorat cu 15%, astfel că pensiile vor fi calculate cu valoarea punctului mărit de la 1.100 de lei la 1.265 de lei.

Sunt vizați pensionarii care au lucrat în grupele I și a II-a de muncă și care în momentul în care au ieșit la pensie nu au beneficiat de punctaj suplimentar conform stagiului realizat în grupele de muncă, adică un număr de peste 5 milioane de persoane.

„De la 1 septembrie 2019, se majorează valoarea punctului de pensie cu 15%, adică de la 1100 de lei va crește la 1265 de lei. Asta înseamnă că toate pensiile se vor majora. Începând cu pensia aferentă lunii septembrie, pensionarii vor primi cuantumul pensiei majorate. Sunt 5.100.000 de pesnionari”, a declarat Marius Budăi.

Pensiile vor fi majorate de la 1 septembrie

„Recalcularea îi vizează pe acei pensionari care la momentul ieșirii la pensie nu au beneficiat de punctaj suplimentar conform stagiului realizat în grupele de muncă. Aceste persoane nu trebuie să depună cereri și recalcularea se face din oficiu. Perioada în care se efectuează recalcularea este 1 octombrie 2018, până la 30 septembrie 2019. De precizat, indiferent de momentul când ajunge decizia acasă, diferențele de bani se primesc începând cu data de 1 octombrie 2018. Există bani pentru recalculările de pensie. Este o lege pe care noi ne-am asumat-o, a intrat în vigoare de la 1 octombrie 2018. Totul a fost prevăzut”, a mai spus ministrul Muncii.

Marius Budăi a precizat că cea mai mare pensie pe care o încasează un cetățean român în prezent este de preste 30.000 de lei pe lună. „Cea mai mare pensie este puțin peste 30.000 de lei. Este a unei persoane care a lucrat în mediul privat și a plătit contribuții foarte mari”, a spus ministrul.