De mai bine de un an de zile, de la izbucnirea războiului în Ucraina, Republica Moldova s-a confruntat cu diverse probleme de natură administrativă, politică și militară, în mare parte, din cauza poziției sale geografice strategice, dar și a lipsei unei umbrele protectoare, precum UE. De asemenea, Vladimir Putin are planuri teritoriale vechi cu Republica Moldova, dezvăluind o parte din ele în diferite ocazii. Președintele moldovean, Recent, Maia Sandu a acordat un interviu, în timpul căruia a avertizat despre planul lui Putin de a veni indirect la guvernarea țării.
Maia Sandu susține că Vladimir Putin nu renunță la ideea preluării puterii în Republica Moldova, astfel că acționează pe mai multe planuri pentru a obține o guvernare prorusă obedientă.
De-a lungul războiului, Republica Moldova a avut parte de mai multe provocări din partea Rusiei, astfel că, s-a confruntat cu mai multe crize, respectiv o presupusă tentativă de lovitură de stat, alerte false cu bombe, atacuri cibernetice, notificări fictive de recrutare, manifestaţii în masă.
Drept urmare, Chișinăul a declarat că a avut parte de toate evenimentele neplăcute care se puteau întâmpla, cu excepția războiului. Maia Sandu a declarat în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecţie” de la Vocea Basarabiei, că Republica Moldova se confruntă cu un război hibrid.
În ciuda faptului că șansele izbucnirii unui război în Republica Moldova sunt mici, Vladimir Putin va face tot posibilul de a veni la guvernare, folosindu-și influențele politice. Aceasta a lăudat eroismul armatei ucrainene, care a reușit să apere frontiera moldo-ucraineană de potențialele pericole.
Maia Sandu susține că Putin dorește să răstoarne guvernarea actuală și să aducă la putere una prorusă, care să-l ajute să-și atingă interesele. Mai mult, președintele Republicii Moldova a afirmat că Rusia dorește să folosească țara sa, asemeni Belarusului, pentru a transporta arme nucleare.
„Sunt încercări din partea Federaţiei Ruse de a submina guvernarea, de a răsturna guvernarea şi avem mai multe probe în acest sens.
Rusia încearcă să-şi pună la Chişinău o guvernare prorusă, astfel încât să poată să folosească Republica Moldova inclusiv împotriva Ucrainei, aşa cum face în cazul Belarusului”, a dezvăluit Maia Sandu.
Maia Sandu a afirmat fără rețineri că Rusia și-ar dori să aducă la guvernare partide proruse pentru a se folosi ulterior de anumite avantaje, precum amplasarea armelor nucleare tactice în țară, pe modelul Belarusului. Cu un curaj ce o caracterizează, Maia Sandu a susținut că acest lucru nu are cum să se întâmple, atâta timp cât la putere există o guvernare independentă, concentrată pe binele cetățenilor.
„Am auzit declaraţiile de la Kremlin precum că vor amplasa arme nucleare pe teritoriul Belarus. Exact asta îşi doreşte Rusia şi în cazul Republicii Moldova, doar că astăzi Republica Moldova are o guvernare independentă care lucrează pentru binele cetăţenilor şi de aceea nu poate fi folosită, aşa cum ar fi fost folosită o guvernare prorusă”, a declarat preşedinta Republicii Moldova, potrivit Agerpres.
Maia Sandu a susținut că Rusia va continua să încerce să reintorducă Republica Moldova în zona de influență, cu scopul de a o destabiliza. Președinta face apel la intervenția Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) pentru a ține sub control eventuale derapaje și scurgeri de informații.