Mădălina Ghenea și jucătorul bulgar de tenis Grigor Dimitrov s-au afișat prima oară în public. Până acum, cei doi și-au „strigat” dragostea doar prin intermediul rețelelor sociale. Acum fanii i-au văzut îmbrățișați la un festival de film, iar actrița din România a părut îndrăgostită până peste cap.
Primele zvonuri au apărut în aprilie, iar apoi lucrurile au fost din zi în zi tot mai clare, după ce Mădălina Ghenea a apărut în loja jucătorului bulgar de tenis Grigor Dimitrov, la mai multe competiții. „Sunt doar buni prieteni”, au ripostat timid pentru presa din Bulgaria apropiații sportivului.
Doar că peste o lună, cei doi au decis să nu se mai ascundă și și-au oficializat relația prin intermediul unor poze postate pe rețelele sociale. „Tu și eu! Tu faci imposibilul posibil!”, a scris Mădălina Ghenea, asta după ce pentru o vreme imaginile cu cei doi au fost șterse.
Actrița din România a fost în loja iubitului și la turneul de la Wimbledon și a fost fotografiată sărutându-l pasional după un meci. Jurnaliștii care se ocupă de evenimente mondene în Bulgaria, scriu că relația dintre cei doi este atât de apropiată și de serioasă încât și-ar face planuri de căsătorie. Cei doi nu au vrut să vorbească despre această temă.
La începutul anului, fanii o întrebau pe Mădălina pe Instagram dacă are iubit, însă ea a ocolit răspunsul. „Ești logodită?”. „Ce-mi place întrebarea asta! Daca spun că sunt logodită, se speculează că sunt cu el pentru interes, dacă nu spun că nu am iubit, lumea zice că nu mă vrea nimeni. Nu vă zic adevărul, îl țin pentru mine. Dar sunt fericită”, a spus actrița din România.
Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov au fost împreună la un festival de film din Italia și nu s-au mai ferit de aparatele de fotografiat. Actrița a îmbrăcat o rochie neagră, decoltată și cu umerii goi, care i-a scos în valoare trupul frumos lucrat. Jurnaliștii au remarcat că românca a stat doar cu ochii după iubitul ei.
Cei doi au avut mai multe relații cu personaje celebre. Pe lista de cuceriri a jucătorului se află Maria Sharapova și Nicole Scherzinger, iar Mădălina Ghenea s-a iubit cu actorul Gerald Butler și presa a speculat că s-ar fi întâlnit și cu Leondardo Di Caprio.
Mădălina Ghenea a apărut în filmele „House of Gucci”, „Youth”, „Dom Hemingway”, „Razza bastarda” și „Zoolander 2”, dar are și numeroase contracte de publicitate. Grigor Dimitrov a început săptămâna pe locul 20 ATP.
Sursa Foto: PROFIMEDIA