Într-o comună din Dâmbovița primarul vrea să construiască un centru de fitness, cu SPA și jacuzzi. După o zi grea de muncă, locuitorii pot veni să se relaxeze. Planul primarului este să construiască o sală de fitness, care să cuprindă SPA, jacuzzi și o saună.
Unii dintre locuitorii comunei sunt încântați de idee și spun că abia așteaptă să încerce noul centru de fitness. Pe de cealaltă parte, alții își fac griji că nu au costum de baie. Totul se întâmplă în comuna Dragomirești din județul Dâmbovița. Comuna are puțin peste 9.000 de locuitori.
În ultimii ani, primăria le-a oferit zeci de terenuri tinerilor din această comună. Aceștia doreau să-și construiască case, astfel au apărut mai multe cartiere de case noi. În continuare, edilul urmează să facă următoarea investiție, în mare parte, tot pentru ei.
Pentru tineri, administrația locală a mai construit și o bază sportivă și a reabilitat drumurile și a introdus toate utilitățile necesare. Edilul spune că de la sala de sport se va trece, în cel mai scurt timp, la o sală de fitness cum nici în unele orașe mare nu găsim.
Edilul estimează valoarea totală a investiției la peste 2.3 milioane de lei. Acești bani provin de la bugetul local. Licitația pentru acest proiect a fost lansată pe Sicap. În momentul de față, se așteaptă ofertanți.
„Este o idee care vine să completeze ceea ce am reuşit pentru tinerii din această localitate, în speţă să creez cămine de casă, să fac bază sportivă cu sală de sport. Tinerii, de altfel, au solicitat şi un centru de acest gen, centru spre care mergeau la Târgovişte. Am vrut să se bucure la nivel local de un centru SPA, nu să meargă în altă localitate”, spune Dragoş Vlădulescu, primarul comunei Dragomireşti.
Localnicii sunt încântați că vor avea sala de fitness cu centru SPA, jacuzzi și saună. Unii au spus că această investiție este o idee extraordinară și că se vor bucura de ea, iar alții își fac griji că nu au echipamentul necesar. Până ca locuitorii să se relaxeze la SPA, va mai dura cel puțin doi ani.
„După o zi de muncă merită să mergem la saună sau la jacuzzi, dar nu avem timp. Ar fi bună o idee ca asta dacă ar face, dar eu mă relaxez acasă”, spune doamna Maria. „Nu ştiu ce este sauna, nu am făcut niciodată. Nici la fitness nu cred că merg. Eu şi mişcările? M-aş duce la piscină, dar nu am costum de baie”, se vaită un pensionar în vârstă de 70 de ani.