Lună de miere romantică pentru Simona Halep și Toni Iuruc. Primele poze cu cei doi soți

de: Ștefan R. Apostol
20 09. 2021

Pe 15 septembrie a fost nuntă mare în Constanța. Toată lumea bună din sportul și mondenul românesc a fost părtașă la cel mai important moment din viața lui Toni Iuruc și al Simonei Halep. Cei doi au decis să se căsătorească, astfel oficializându-și relația. Într-un cadru intim, Toni Iuruc și Simona Halep au spus un „Da” răspicat în fața Ofițerului de Stare Civilă. Ulterior, la un club select din Constanța, a avut loc petrecerea de după.

Toni Iuruc și Simona Halep, un cuplu fericit. Nunta lor, cel mai mediatizat eveniment al anului

După mai bine de 3 ani, și multe speculații, pe 15 septembrie 2021 Toni Iuruc și Simona Halep au decis să se căsătorească. De-acum lumea sportului o va avea pe terenurile de tenis pe Simona Halep-Iuruc.

La petrecerea dintr-un club select din Constanța au fost peste 300 de invitați. Majoritatea au fost nume importante din lumea sportului și din mondenul românesc. Toni Iuruc și Simona Halep, fericiți, au avut alături de ei familia, prietenii și rudele apropiate, pe lângă ceilalți invitați de marcă. Deși se zvonea că ar veni și un copil, Simona Halep a declarat că se gândesc la asta, dar nu deocamdată. Celebra sportivă română, pentru moment se gândește la carieră, ulterior la familie.

„Mai vreau să joc 2-3 ani. Trei ani cu puţin noroc. Să vedem cum o să fiu cu accidentările.

Îmi doresc tare mult să mai ajung în top 10, nu ştiu dacă se va mai întâmpla.”, a spus Simona Halep

Lună de miere de vis pentru Toni și Simona

După marea petrecere din clubul de lux constănțean, cum era de așteptat Toni Iuruc și Simona Halep au decis să plece în „luna de miere”. Până recent nu se știa cu exactitate locația unde vor pleca cei doi.

„O să plec câteva zile, nu pot să îi spun lună de miere, va fi o săptămână de miere probabil. Vreau să mă detaşez puţin pentru că a fost o emoţie destul de mare şi un stres. Îmi doresc să mă şi odihnesc pentru că urmează trei turnee importante.

La tenis nu se va schimba nimic, voi fi în continuare Simona Halep ca şi până acum, însă în viaţa de zi cu zi şi în general voi fi Simona Halep Iuruc”, declara Simona Halep.

Numai că, o prietenă apropiată a Simonei, canotoarea Simona Radși a fost cea care i-a dat de gol. Conform unor poze publicate de Radiș, Toni Iuruc și Simona Halep ar fi plecat spre o destinație extotică din Turica. Este vorba, mai exact, de Bodrum.

Celebrul oraș Bodrum este un oraș din Peninsula Bodrum, care se întinde de la coasta de sud-vest a Turciei până la Marea Egee. Orașul are golfuri gemene cu vedere la Castelul Bodrum.

Tinerii însurăței vor avea ce vizita, având în vedere că cetatea medievală de aici a fost construită parțial cu pietre din mausoleul de la Halicarnassus. Mausoleul a fsot considerat una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, finalizată în secolul al IV-lea î.e.n. Orașul este, de asemenea, o poartă pentru orașele și stațiunile din apropiere.