Unul dintre Faimoșii de la Exatlon și-a sărbătorit, recent, ziua de naștere alături de prietenii săi. Într-un club de pe litoralul românesc, fostul concurent al reality show-ului de la Kanal D a fost felicitat de un număr restrâns de persoane, aceasta având o petrecere lipsită de orice extravaganță.
Pe Cristi Pulhac, telespectatorii l-au urmărit cu sufletul la gură în competiția de la Kanal D, Exatlon. În Republica Dominicană, acolo unde s-au desfășurat filmările pentru reality show, acesta a făcut parte din echipa Faimoșilor.
Zilele trecute, Cristi Pulhac și-a sărbătorit ziua de naștere într-un club de fițe din Mamaia, însă acesta nu a făcut mare tam tam cu evenimentul.
La împlinirea vârstei de 37 de ani, fostul dinamovist a avut-o alături pe soția lui, Raluca, dar și o gașcă restrânsă de prieteni, arată cancan.ro.
Pe masa fostului concurent de la Kanal D, s-a aflat doar o sticlă de votcă, semn că el și invitații săi nu au exagerat cu băutura și au preferat să petreacă discret.
Printre cei care au trecut să-l felicite pe Cristi Pulhac s-a aflat și fostul său coleg de echipă, Marius Alexe.
După ce a părăsit competiția Exatlon, Cristi Pulhac s-a relaxat alături de partenera sa de viață, cu care este căsătorit de patru ani, într-o destinație exotică.
Acesta și-a luat revanșa pentru timpul în care a lipsit de acasă și și-a dus, la întoarcerea din Republica Dominicană, soția într-o escapadă romantică.
”Am plecat în Cuba, cu Raluca, să ne facem de cap. Voiam să mergem undeva unde sunt plaje ca în Republica Dominicană, să ne relaxăm, să ne revenim. E ca o lună de miere, Cuba este extraordinară pentru turiști.
Peisajele sunt absolut fabuloase, ai toate condițiile să de distrezi de minune, iar plajele, nisipul și apa sunt așa cum îmi imaginez eu Raiul. Dansăm fără oprire, ei sunt un popor vesel și ne simțim extraordinar”, a spus Pulhac, la acea perioadă, potrivit cancan.ro.