Ludovic Orban vine în prim-plan cu un mesaj pentru romi, pentru ca aceștia să se alăture în unanimitate bătăliei contra COVID-19. Ce le-a transmis premierul oamenilor?
Premierul Ludovic Orban a transmis, în cursul zilei de miercuri, un mesaj pentru toți romii din România. De asemenea, în mesaj acesta le cerea sprijinul în unanimitate în bătălia contra coronavirus. Premierul României a spus tuturor îngrijorările sale cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, alegând să discute și despre măsurile necesare pentru limitarea răspândirii pandemiei. ”Vă chem să sprijiniţi eforturile pe care le facem pentru a opri răspândirea coronavirusului şi să respectaţi măsurile luate de autorităţi pentru protejarea dumneavoastră”, le-a transmis Orban oamenilor. Sărbătoarea îi comemorează pe romii uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și Sărbătoarea etniei în sine.
Societatea românească s-a aliat valorilor europene, iar romii au fost recunoscuți drept minoritate etnică. La fel ca toți oamenii, etnicii romi își doresc să trăiască într-o țară liberă, democrată și prosperă. După secole în care au fost înrobiți și discriminați, azi au obligații și drepturi egale în societatea românească. „Mulţi au învins prejudecăţile sociale şi au devenit adevărate repere în diferite domenii de activitate. Sunt exemple pe care ne dorim să le urmeze cât mai mulţi dintre membrii etniei romilor şi care dovedesc că există un potenţial valoros, pe care vrem să-l încurajăm”, a transmis Ludovic Orban.
„Suntem toţi cetăţeni români şi ai Uniunii Europene şi ne dorim să ne menţinem pe acest drum, cu contribuţia fiecăruia dintre noi. Acum, în mod special, vă chem să sprijiniţi eforturile pe care le facem la nivelul întregii ţări pentru a opri răspândirea coronavirusului şi să respectaţi măsurile luate de autorităţi pentru protejarea dumneavoastră. De sănătatea fiecăruia dintre noi depinde în contextul actual sănătatea sau chiar viaţa celor din jur”
Ludovic Orban