Ludovic Orban, desființat de Marcel Ciolacu. Acuze fără precedent

de: Alex Cazacu
17 12. 2020

Președintele PSD Marcel Ciolacu îl acuză pe Ludovic Orban că mituiește primarii PNL pentru a rămâne în continuare la șefia partidului. Totodată el a precizat că niciun Guvern sau premier nu și-a permis să emită o astfel de hotărâre, însă sub Guvernul lui Orban s-a întâmplat de trei ori acest lucru.

Ludovic Orban, desființat de Marcel Ciolacu

Joi seară, într-o conferință de presă, președintele PSD Marcel Ciolacu l-a acuzat pe Ludovic Orban că guvernul a emis o Hotărâre de Guvern prin care primarii PNL ar primi ”sume importante de bani”, ca să-l susțină pe liderul PNL la șefia partidului.

”Asistăm zilele acestea la cel mai sinistru spectacol pe care îl oferă partidele care au pierdut aceste alegeri. Observăm pe Ludovic Orban, cel care acum o săptămână anunță că partidul care câștigă alegerile trebuie să facă propunerea de premier, cum încearcă cu disperare să se mențină în fruntea PNL cu două lucruri.

Unu, încearcă din nou să fie premier cu toate că și-a dat demisia. Astăzi, Guvernul a emis o Hotărâre de Guvern prin care a emis sume importante doar administrațiilor conduse de membri ai PNL. Este o mită după ce acum o lună de zile a existat la fel un HG de mită electorală către administrațiile PNL, aceasta e o mită ca primarii PNL să-l susțină în continuare pentru a fi președintele PNL”, a declarat joi seară Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă.

PSD v-a ataca Hotărârea de Guvern

De asemenea, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că social-democrații vor ataca HG-ul în contencios administrativ, ba mai mult, vor face și un demers penal către miniștrii care au aprobat hotărârea.

„Am luat hotărârea alături de colegii mei să atacăm atât la contenciosul administrativ această HG, să solicităm o ordonanță de suspendare a aplicării ei. Mai multă, să facem un demers penal către miniștrii care au vizat această hotărâre.

Mi se pare corect ca după 30 de ani, această practică să înceteze. Nimeni, niciodată, niciun prim-ministru nu și-a permis așa ceva. Acest lucru s-a întâmplat de trei ori sub guvernul Orban”, a conchis Marcel Ciolacu.

Printr-o hotărâre de Guvern de joi, Executivul a aprobat alocarea a peste 876 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, unor unități și subdiviziuni administrativ-teritoriale, pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului 2020, precum și pentru finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistenţă socială și de protecție a copilului, pentru luna noiembrie a acestui an, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării.