Liderul PNL a vorbit joi despre noile relaxări care ar urma să intre în vigoare începând cu 1 iunie. Având în vedere că interesul pentru vaccinare a scăzut în ultima perioadă, Ludovic Orban a explicat ce se va întâmpla dacă nu se va atinge obiectivul propus de autorități cu privire șa vaccinarea a cinci milioane de cetățeni până la acea dată.
Ludovic Orban a transmis un mesaj important, cu puțin timp în urmă, prin care anunță cetățenii despre etapele următoare de relaxare care ne pot conduce către revenirea la normalitate. Pe lângă vaccinare, liderul PNL atrage atenția asupra grijii și a prevenșiei pe care cetățenii, fie ei nevaccinați, o au în raport cu pandemia de Covid-19.
Acesta a mai menționat că cel mai important punct de referință este rata de incidență a cazurilor, care în prezent este încurajoatoare, ceea ce înseamnă că există șanse de revenire la normalitate.
„Părerea mea e că putem vorbi de relaxări. De altfel, domnul prim-ministru și domnul președinte au și vorbit de o relaxare graduală astfel încât să revenim cât mai rapid la realitate.
Depinde de vaccinare, dar depinde și de măsura în care oamenii continuă să se protejeze, chiar dacă nu sunt vaccinați, pentru că indicatorul de bază este incidența, numărul de infectări pe zi, iar aici eu zic că lucrurile se îndreaptă spre o direcție bună și cred că dacă mergem pe acest trend, putem, cu adevărat, să revenim la o viață normală”, a declarat președintele Camerei Deputaților.
Întrebat ce se va întâmpla cu noile relaxări, în cazul în care nu vor fi vaccinate cinci milioane de persoane, așa cum au stabilit autoritățile, Ludovic Orban a dat asigurări că acestea vor avea loc și în acest caz.
Liderul PNL a avertizat cu privire la prezența redusă la vaccinare a cetățenilor din mediul rural, motiv pentru care suține că o promovare mai puternică în aceste zone ar fi esențială.
„Dacă nu vor fi 5 milioane, vor fi 4,6 milioane. Acum, nu o să apucăm să taxăm pentru că nu am atins 5 milioane. E vorba și de o îmbunătățire permanentă a campaniei de vaccinare.
Se simte că în mediul rural e o apetență mai mică pentru vaccinare. Sigur, acolo și riscul de îmbolnăvire e un pic mai mic, dar este necesar și acolo, și deja sunt caranvane mobile care se deplasează în mediul rural.
Noi am hotărât să cerem tuturor primarilor liberali să se implice activ în campania de vaccinare în convingerea cetățenilor din localitățile pe care le conduc să se vaccineze”, a spus acesta, potrivit Agerpres.