Lucian Bode, noi informații despre primele cărţi electronice de identitate. De ce s-a optat pentru varianta „gen”

de: Ionuț Vieru
23 08. 2021

Lucian Bode, Ministrul Afacerilor Interne, a declarat, într-o conferință de presă care a avut loc luni, că noile cărți electronice de identitate vor fi înmânate cetățenilor în luna septembrie a acestui an.

Noi informații despre cărțile electronice de identitate

În aceeași conferință de presă, Lucian Bode a precizat că ritmul stabilit pentru aplicația de programare a solicitantului este de 15 cereri pe zi. În acest sens au fost realizate teste tehnice între structurile implicate.

Mai mult de atât, acesta a făcut o serie de precizări în legătură cu anumite dezbateri din spațiul public. Ministrul Afacerilor Interne a spus că noile documente vor avea steagul și stema țării, iar adresa va fi prezentă pe verso.

„La data de 2 august a fost iniţiat proiectul pilot, de la care noi aşteptăm să genereze informaţii necesare pentru stabilirea programului de extindere şi generalizare a editării cărţii electronice de identitate. În cadrul proiectului pilot au fost realizate următoarele activităţi până în acest moment: de la data de 2 august până pe 18 august au fost preluate un număr de 100 de cereri de eliberare a cărţii electronice de identitate.

Timpul de soluţionare a unei cereri de eliberare a cărţii electronice de identitate noi l-am proiectat în acest program pilot undeva la 20 de minute. Fac menţiunea că până în prezent nu a fost depăşit termenul de 15 minute. Aşadar, avem răspuns la în cât timp putem să preluăm o cerere – 15 minute. Cererea pentru emiterea cărţii de identitate se generează automat, nu necesită a fi completată de către cetăţean”, a spus Lucian Bode.

Primele cărți electronice de identitate vor fi eliberate în septembrie

În ceea ce privește lipsa menționării pe document a grupei sanguine, Lucian Bode a precizat că nicio instituție medicală nu ia în considerare grupa sanguină de pe cartea de identitate. Aceasta este realizată în câteva secunde.

În privința discuțiilor legate de sexul/genul posesorului, Ministrul Afacerilor Interne a declarat că s-a optat pentru varianta „gen”. Începând cu 2 august, la Cluj-Napoca va începe un nou program pilot, în cadrul căruia vor fi emise 5.000 de astfel de documente.

„Am avut aceste discuţii din noiembrie 2020 până în martie 2021 şi de comun acord am agreat că în traducerea regulamentului european gender înseamnă gen, dar ca să nu avem absolut nicio discuţie pe această temă, am scris explicit în Hotărârea de Guvern că în România prin gen se înţelege masculin şi feminin.

Este foarte bine că avem aceste dezbateri publice, de aceea avem şi acest proiect pilot, să vedem ce disfuncţionalităţi apar între instituţiile care colaborează în emiterea acestui document şi dacă cei care n-au avut o părere din noiembrie până în martie au acum o părere şi spun răspicat că trebuie să schimbăm ceva, se poate schimba”, a menţionat ministrul de Interne.