Luare de ostatici într-un magazin Apple. Ce s-a întâmplat cu atacatorul
Caz șocant într-un magazin Apple din Amsterdam. Un individ a luat ostatică o personă într-o reprezentanță a gigantului american de telefonie mobilă, situată în centrul orașului olandez. Inițial, atacatorul a vrut să pună în practică un jaf armat, însă a sfârșit prin a-l ține ostatic mai multe ore pe cel din magazin. În cele din urmă, suspectul a fost capturat de polițiștii olandezi și din fericire incidentul s-a încheiat fără victime. Iată care a fost scopul atacului.
Luare de ostatici într-un magazin Apple din Amsterdam
Incidentul a avut loc marți, în plină zi, în magazinul Apple din zona Leidseplein din Amsterdam, o piață populară din centrul orașului olandez. Indivdul a intrat în magazin cu o armă în mână, iar ceea ce inițial începuse ca un jaf armat, s-a terminat cu luare de ostatici. O persoană a fost ținută sub amenințarea unui pistol ore întregi.
Polițiștii olandezi au fost solicitați să intervină în jurul orei locale 16.40. Imaginile difuzate de presa olandeză par să arate un bărbat fluturând un pistol într-o mână, în timp ce ținea cu celălalt braț o persoană.
Pe tot parcursul operațiunii, poliția le-a cerut oamenilor din zonă să nu mai transmită imagini sau live-uri pe rețelele de socializare, pentru a proteja siguranța celor care se află încă în clădire.
Potrivit agenției de presă AT5, martorii din zonă au declarat că ar fi auzit împușcături. Poliția, însă, nu a confirmat acest lucru.
În cele din urmă, atacatorul a fost pus la pământ de oamenii legii, după ore bune în care a refuzat să iasă din magazin, transmite BBC.
Polițiștii l-au verificat pe individ cu ajutorul unui robot în timp ce era întins la pământ.
Ostaticul a scăpat nevătămat, iar atacatorul a fost arestat și a fost tratat de medici.
Care a fost scopul atacului
Potrivit site-ului NOS, oamenii legii au declarat, într-o conferință de presă, că îndividul înarmat, în vârstă de 27 de ani din Amsterdam, a intrat în magazinul Apple cu scopul de a obține o sumă importantă de bani în criptomonede.
Magazinul din Olanda nu este primul al companiei americane în care are loc un astfel de incident. În urmă cu mai mulți ani, într-o reprezentanță Apple din Paris a avut loc un jaf armat chiar în noapte de Revelion. În acest caz, hoții au reușit să fure telefoane mobile iPhone şi tablete iPad în valoare de aproape un milion de euro.
Jaful a fost pus la cale de patru indivizi, care în jurul orei locale 21.00, mascați fiind, au intrat cu forţa într-un Apple Store situat în apropiere de Opera de la Paris, chiar în centrul capitalei franceze. În urma acestui incident, o persoană a fost rănită ușor.