Lovitură pentru Ikea. Un gigant în domeniul mobilei preia magazinele Kika
Ikea va avea un competitor puternic în București după ce magazinele Kika au fost scoase la vânzare și au fost preluate de un retailer austriac de mobilă și bricolaj din Austria.
Compania de mobilă și bricolaj XXXLutz a preluat toate cele 22 de magazine ale Kika din Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și România. Austriecii își fac apariția pe piața din București și își sporesc prezența, după ce, în 2017, au deschis un prim magazin la Timișoara.
Ikea va avea, așadar, concurență, dar a încercat să se poziționeze din timp astfel încât afacerile să nu îi fie afectate. Va deschide al doilea magazin din București, pe bulevardul Theodor Pallady. Kika are două magazine în București.
Austriecii de la XXXLutz, rivalii celor de la Ikea
Compania austriacă de mobilă XXXLutz este al treilea jucător din sector la nivel mondial, după IKEA și Kika. În 2017, a deschis primul magazin din România, la Timișoara, sub brandul Mömax. Potrivit News.ro, magazinul ocupă o clădire de 7.000 de metri pătrați și are peste 100 de angajați.
Compania din Austria, care are o cifră de afaceri anuală de 3,7 miliarde de euro și 28.000 de angajați, deține mărcile Mömax, Möbelix, Kranz, Neubert, Rück, Aiko, Möma, Lesnina, Emslander, Bierstorfer, Mann Mobilia, Sparkauf, Gamerdinger. XXXLutz este pe locul doi în topul vânzărilor de mobilă și bricolaj în Europa și pe locul trei în lume.
Mömax este unul din brandurile celor de la XXXLutz. Primul magazin cu acest nume a fost deschis în 2002 în oraşul austriac Dornbirn. S-au răspândit apoi în toată ţara apoi şi peste hotare. Politica lor este de a pune în vânzare mobilier şi obiecte de amenajări interioare, la preţuri accesibile. Este un concept nou construit pe actualele trenduri în domeniu şi oferă soluţii moderne pentru amenajarea completă a unei locuinţe, de la A la Z, potrivit Adevărul.