Lovitura pe care Oana Zăvoranu i-a dat-o Adelinei Pestrițu. Judecătorii n-au avut milă
În ianuarie Oana Zăvoranu publica pe rețelele de socializare anumite poze cu Adelina Pestrițu. Acela fost momentul adâncirii războiului dintre Querida și Adelina. Scandalul, început de fapt anul trecut, avea să ajungă pe masa judecătorilor. Adelina Pestrițu era cea care intenta proces brunetei. Acum lucrurile au luat un alt traseu, unul nedorit pentru Adelina.
Oana Zăvoranu câștigă o bătălie cu Adelina Pestrițu
După ce anul trecut Oana Zăvoranu declara război public influencerilor din România, avea să și-o aleagă ca victimă și pe Adelina Pestrițu. Campania brunetei a culminat anul acesta, în ianuarie, după ce a publicat poze compromițătoare cu Adelina.
Comentariile dure și ironice la adresa acesteia au determinat-o, în cele din urmă, pe Adelina Pestrițu să intenteze un proces împotriva brunetei. Cazul a ajuns pe masa judecătorilor de pe lângă Tribunalul București.
Numai că lucrurile au luat un traseu neașteptat pentru Adelina, judecătorii dând câștig de cauză brunetei Oana Zăvoranu. Adelina Pestrițu depunea o cerere către Tribunalul București în care o acuza pe Oana Zăvoranu de hărțuire și defăimare.
Din păcate pentru Adelina, judecătorii au decis ca nefondate toate datele expuse de Adelina. Argumentele sale cât și cererea au fost respinse. Decizia ulterioară a fost în favoarea Oanei Zăvoranu. În decizia judecătorilor Oana nu este obligată la plata niciunei daune în favoarea reclamantei, conform celor de la Cancan.ro.
”Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta – reclamantă împotriva sentinței civile nr.47/11.01.2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimata având ca obiect ordonanță președințială. Definitivă”, se spune în sentința dată.
”Ți-a rămas capul mare pe lângă corp, Pinocchio!”
Deși, în esență, campania demarată de Oana Zăvoranu avea un sâmbure de adevăr, modul de expunere a fost cel care a deranjat. În cazul Adelinei Pestrițu lucrurile au ajuns la acuzații grave și de aici și decizia Adelinei de a o da în judecată.
Ultimele afirmații făcute de Oana Zăvoranu la adresa vedetei Kanal D au generat reacții dure pe rețelele de socializare. Oana declara la un moment dat:
”Ți-a rămas capul mare pe lângă corp, Pinocchio! Te-ai uscat pe picioare de oftică. Pune mâna, măi băiete, și mănâncă și mâncare, nu numai…”, a scris Oana Zăvoranu în dreptul unei fotografii cu Adelina Pestrițu.
Cu toate că a trecut prntr-un proces, câștigat de altfel, Oana Zăvoranu nu pare că ar renunța la campania ei împotriva influencerilor. De altfel este implicată într-un alt proces în care este implicată și Nicoleta Dragne. Oana este cea care a intentat procesul, după ce Nicoleta Dragne ar fi făcut câteva comentarii la adresa brunetei.
”Mă uitam că persoana respectivă (face referire la Oana Zăvoranu, n. red.) posta pe story mesaje de la oameni și le terfelea pe influencerele acestea, le făcea ”mocangiste” și așa mai departe.”, scria Nicoleta Dragne.