Ianis Hagi și-a criticat antrenorul și i-a reproșat că nu îi oferă mai multe șanse, iar „nota de plată” a venit rapid. Internaționalul român nu face parte din lotul lui Glasgow Rangers pentru duelul cu PSV, din play-off-ul Champions League. Jurnaliștii din Scoția sunt convinși că pentru el este finalul aventurii pe „Ibrox Park”.
Ianis Hagi se află „în război” cu antrenorul Michael Beale și a fost scos de pe lista UEFA a echipei Glasgow Rangers pentru „dubla” cu PSV din play-off-ul Champions League, partidele fiind programate pe 22 august și 30 august. Totul a pornit după ce internaționalul a spus că este nemulțumit că nu joacă mai mult. Fotbalistul a intrat doar în minutul 57 al partidei cu Morton din Cupa Ligii și pentru că se aștepta să fie titular și-a criticat antrenorul.
„Orice fotbalist își dorește să joace. Cu siguranță sunt dezamăgit de această situație, dar îi respect deciziile antrenorului. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu ele, dar le respect, el este antrenorul echipei.
Eu sunt un simplu jucător, iubesc fotbalul. Mă antrenez zilnic la sută la sută. M-am întors după o accidentare care m-a ținut un an departe de fotbal. Ei mă cunosc, îmi știu istoria la acest club. Vreau doar să joc”, a declarat Ianis Hagi la finalul meciului, conform scotsman.com.
Antrenorul a reacționat rapid și a decis să abordeze dubla cu PSV fără fiul lui Gheorghe Hagi. Jurnaliștii din Scoția scriu că este posibil ca aventura internaționalului român la Rangers să se fi terminat, asta deși jucătorul a semnat acum nouă luni, când era accidentat, un nou contract pe patru ani.
„Cu excluderea lui Ianis Hagi din lotul european, se pare că deja l-am văzut pe Hagi purtând pentru ultima dată tricoul lui Rangers. E evident că declarațiile recente nu i-au picat bine lui Beale”, a notat The 4th Official.
Meciurile lui Ianis Hagi din acest sezon
Kilmarnock – Rangers 1-0 (Ianis Hagi – rezervă neutilizată)
Rangers – Servette 2-1 (Ianis Hagi a jucat 12 minute)
Rangers – Livingston 4-0 (Ianis Hagi – rezervă neutilizată)
Servette – Rangers 1-1 (Ianis Hagi – rezervă neutilizată)
Rangers – Morton 2-1 (Ianis Hagi a jucat 34 de minute)
Jurnaliștii din Scoția au fost convinși încă de la finalul sezonului trecut că Ianis Hagi va avea viață grea la Glasgow Rangers. Conducătorii clubului au încercat să-l vândă, dar Galatasaray, Celta Vigo și Lecce nu au fost de acord să plătească suma de transfer de trei milioane de euro.