Lovitură grea pentru Mihai Gâdea și Antena 3! Instanța tocmai a dat decizia
Realizatorul de televiziune de la Antena 3, Mihai Gâdea a pierdut un proces în care a fost implicat. Despre ce este vorba, ce daune trebuie să plătească și cui?
Instanța a decis în privința postului TV Antena 3
Postul de televiziune Antena 3 şi realizatorul Mihai Gâdea au pierdut în primă instanţă procesul deschis împotriva lor de către filosoful Gabriel Liiceanu. Procesul a fost intentat pentru prejudiciu de imagine pe care acesta din urmă l-a suferit în emisiunile televizate moderate de Mihai Gâdea, scrie ziare.com.
Instanţa a hotărât că Mihai Gâdea şi Antena 3 se fac vinovați și sunt buni de plată. Aceștia trebuie să îi plătească daune de 1.000 de euro lui Gabriel Liiceanu.
„ Admite în parte acţiunea. Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 1.000 de euro daune morale. Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune sub sancţiunea nulităţii la tribunal. Pronunţată prin grija grefei”, se arată în minuta instanţei.
Liiceanu, ridiculizat la Antena 3
Filosoful a reprezentat subiectul unei critici la Antena 3, unde a fost ridiculizate pentru felul în care a răspuns într-un interviu la întrebarea dacă este de părere că Laura Codruţa Kovesi, fosta şefă a DNA ar fi un bun preşedinte al României.
„Din plin. Deci v-am răspuns, intrând în scenariul întrebării dvs simple şi provocatoare. Da. M-am gândit cum ar arăta România cu un asemenea om care prin comportamentul ei devine aproape o abstracţie de slujire. Este slujirea. Totdeauna am visat ca oamenii care ne reprezintă, aleşi de noi şi care sunt chemaţi să ne slujească, sunt slujitorii nostri, am obosit să spun asta, cum ar fi să apară un om care să fie slujirea pură. Eu nu cred că vrea ceva pentru ea. Este un om format în sosul justiţiei, care spune: legea, legea, legea”, a fost răspunsul lui Gabriel Liiceanu, conform sursei.