Lovitură grea pentru Ianis Hagi. De ce a plecat, de fapt, de la Genk. „Nu știu de ce a avut acea cădere”

de: Marian Cărăvan
09 03. 2020

Lovitură grea pentru Ianis Hagi, care de la începutul acestui an joacă la Glasgow Rangers, în Scottish Premiership. Adevăratul motiv pentru care fotbalistul român a plecat de la Genk a fost dezvăluit recent de oficialii clubului belgian.

Lovitură grea pentru Ianis Hagi. De ce a plecat, de fapt, de la Genk

Ianis Hagi, 21 de ani, a avut o evoluție remarcabilă în primele săptămâni ale acestui an, sub culorile formației scoțiene Glasgow Rangers, unde a fost împrumutat de la Genk, din campionatul Belgiei. Ianis Hagi a petrecut șase luni în gruparea belgiană și a fost „achiziționat” de la Viitorul Constanța, chiar la începutul sezonului 2019-2020, mai exact pe 12 iulie 2019, debutând pe 28 iulie. Ianis a îmbrăcat de 14 ori tricoul echipei din Belgian First Division A și a marcat 3 goluri, dar a avut și o cădere de formă.

Directorul tehnic al celor de la Genk nu ar avea niciun fel de regret pentru decizia luată de curând. Dimitri De Conde a susținut toate acestea la scurt timp după ce fiul fostului mare fotbalist Gheorghe Hagi a fost lăsat să plece la Rangers.

„Adevărul despre Ianis Hagi este că l-am lăsat să meargă la Rangers sub formă de împrumut pentru că a cerut să plece în ianuarie. La Rangers joacă acum aripă dreapta, iar aici, la Genk, îl avem pe Junya Ito care evoluează pe această poziție. Junya a jucat atât de bine, încât nu am putut să-i garantăm lui Hagi că va mai juca vreun meci pentru noi”, a susținut Dimitri De Conde.

La rândul său, Alin Stoica, fost jucător al Anderlecht, dar și Club Brugge, a oferit detalii despre picajul lui Ianis Hagi. Fostul fotbalist a povestit că nu i-a venit să creadă ce s-a întâmplat cu fiul „regelui”, câtă vreme a activat la formația din Belgia. Parcursul lui Ianis Hagi pe teren a lăsat de dorit, așa cum au exprimat mulți.

„Nu știu de ce Ianis a avut acea cădere în Belgia. Fotbalul belgian nu a fost niciodată atât de slab precum este în acest moment. 95% dintre jucătorii care evoluează acum în Belgia nici nu ar fi intrat în vestiar în anii 2000. Și aici vorbesc despre calitate”, a transmis Alin Stoica, potrivit digisport.ro.

Ianis Hagi a ajuns la meciul cu numărul 11 în tricoul echipei Rangers. Tânărul jucător a început 9 din postura de titular, a marcat 3 goluri și a oferit două pase decisive. Rangers este situat pe locul secund în Scoția, cu 67 de puncte, la 13 lungimi de rivala Celtic.