15 apr. 2021 | 10:59

Lovitură dură pentru Raed Arafat. Judecătoria a luat decizia finală în urmă cu câteva ore

Politică
Lovitură dură pentru Raed Arafat. Judecătoria a luat decizia finală în urmă cu câteva ore
Recursul lui Raed Arafat, respins de judecători Sursă foto: Inquam Photo: George Călin

Lovitură dură pentru șeful DSU, Raed Arafat, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul acestuia la decizia Curții de Apel, care declarase ilegal prelungirea carantinei cu 72 de ore, în Timișoara, pe data de 22 martie. Potrivit deciziei transmise de instanță, cetățenii Timișoarei nu mai sunt afectați, întrucât județul nu se mai află în carantină.

Raed Arafat, contrazis de reprezentanții legii

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost de acord cu decizia luată de reprezentanții Curții de Apel, care au considerat abuzivă și nejustificată prelungirea carantinei în Timișoara și în zonele limfotrofe, Dumbrăviţa, Ghiroda, Moşniţa Nouă şi Giroc.

La acel moment, Raed Arafat și-a justificat decizia prelungirii carantinei ca fiind cea mai bună în găsirea unor soluții, urmând ca aceasta să fie scoasă imediat după rezolvarea situației. Secretarul de stat în MAI a susținut că decizia încetării din carantină a fost votată de persoane care “nu sunt din domeniu”.

„Motivul pentru care am luat decizia să semnez ordinul temporar, pentru că era un ordin cu limită clară, de 72 de ore, pentru a găsi o soluție. Dacă nu se găsea soluție, la 72 de ore înceta ordinul și înceta orice carantină la Timișoara. Motivul pentru care l-am luat este pentru că era un lucru fără precedent, ca într-un Comitet pentru Situații de Urgență să se pună sub semnul întrebării și să se forțeze chiar împotriva recomandării autortităților sanitare”, a declarat Raed Arafat.

Ce a declarat șeful Consiliului Județean după prelungirea carantinei de către Raed Arafat

Alin Nica, șeful Consiliului Județean, a reacționat dur după intervenția lui Raed Arafat cu privire la prelungirea restricțiilor de carantină peste decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, fără un motiv pertinent.

Mai mult, acesta a demonstrat că perioada de carantină nu a avut efect, astfel că rata de incidență după caratinare a fost mai mare (8,43 la mia de locuitori) decât cea dinaintea restricțiilor, respectiv 7,49 de cazuri la mia de locuitori.

“Curtea de Apel Bucureşti a anulat ordinul prin care şeful DSU, Raed Arafat, a decis să prelungească restricţiile la Timişoara în perioada 22- 24 martie, peste hotărârea luată de CJSU Timiş. Instanța a confirmat ceea ce am semnalat din primele momente: a fost o intervenție abuzivă și nejustificată. Dar, înainte de toate, a fost un precedent periculos și o intimidare a membrilor CJSU.

Din păcate, observ tot mai multe erori de judecată în ultima perioadă la cei în mâinile cărora stau viețile cetățenilor. Timișorenii așteaptă și merită scuzele lui Raed Arafat și a celor care i-au susținut la nivel local decizia nedreaptă și ilegală.

Nu-mi rămâne decât să vă încurajez să respectați cu sfințenie regulile, cu speranța ca, prin efortul comunității, rata de infectare să scadă natural și să ieșim cât mai repede din carantină”, a transmis Alin Nica, în urmă cu trei săptămâni.

Parteneri
Trump și Putin, discutie decisivă despre războiul din Ucraina. Când va avea loc și ce se va negocia direct
Redactia.ro
Orașul din România care l-a dat pe spate pe Răzvan Fodor: „Bate Bucureștiul și Cluj-Napoca”
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Gogoși de post ca la mănăstire și bunici: Mirosul copilăriei de la țară
EVZ.ro
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Spynews
Schimbare pentru posesorii de buletin și permis de conducere. Se aplică începând cu 20 martie
Capital.ro
Acasă la George Simion. Cum arată apartamentul în care candidatul la prezidențiale locuiește cu soția și cu fiul lor: “Nu am casă, stau în chirie, mi-am vândut casa când am intrat în politică...”. Detaliul din dormitor care iese în evidență
Avantaje
Cine ajunge în Turul 2 la prezidențiale! Sondajul apărut după respingerea lui Georgescu
Mediaflux
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Spynews.ro
Ce să faci când îţi rămâne un os de peşte în gât. Soluții care te pot scoate din încurcătură
Realitatea.net
Creatura cu cap de extraterestru pescuită de un pescar i-a speriat pe localnici. Ce este, de fapt, vietatea
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro