Lovitură decisivă pentru Liviu Dragnea! Instanța a luat acum decizia
Încă o lovitură pentru Liviu Dragnea. Instanța a luat o hotărâre în privința unei plângeri trimise de fostul lider PSD.
Lovitură pentru Liviu Dragnea. Instanța a decis!
DNA l-a pus sub urmărire penală pe Dragnea, în 2017, pentru constituirea unui grup infracțional organizat în dosarul Tel Drum, dosar bazat pe raportul OLAF. Liviu Dragnea a recurs la sfârșitul anului 2018 la justiția europeană pentru a încerca să obțină anularea raportului OLAF care stă la baza inculpării sale în dosarul Tel Drum. Fostul președinte PSD a reclamat Comisia Europeană la Tribunalul Uniunii Europene (CJUE) pentru că a refuzat să înceapă o investigație asupra OLAF privind dosarul Tel Drum.
Tribunalul UE a respins ca inadmisibilă plângerea lui Dragnea împotriva Comisiei Europene, prin care fostul șef al Camerei Deputaților contestă raportul OLAF din 2018, care a deschiderea dosarului de corupție Tel Drum de către DNA.
Motivele
„1. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (1), (2) și (4) din Regulamentul OLAF (1), precum și a dreptului la apărare al reclamantului în cadrul investigațiilor, inclusiv dreptul de a fi ascultat și respectarea prezumției de nevinovăție.
2. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări în ceea ce privește investigațiile, precum și pe refuzul de a deschide o investigație referitoare la desfășurarea investigației OLAF.
3. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de acces la documentele privind investigația OLAF.”
Contracte la foc continuu cu Tel Drum, în ultima parte a anului 2019
La sfârșitul lunii noiembrie din 2019, Tel Drum încheia un contract de 46 milioane de lei cu Consiliul Județean Teleorman. Pe 6 decembrie, Tel Drum a obținut o nouă finanțare din partea CJ Teleorman pentru modernizarea unui drum județean. Potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice, valoarea contractului a fost de peste 13 milioane de lei, informează Liber în Teleorman.
La acea vreme, Liviu Dragnea nega că ar avea vreo legătură cu Tel Drum. „Resping categoric toate acuzațiile. S-a vorbit în acel comunicat de multe lucruri neadevărate. De ce le-au pus acolo fără să le verifice nu știu”, declara acesta.
În dosar mai sunt implicați Florea Neda, reprezentant Tel Drum SA, Florian Ion, reprezentant al unei societăți comerciale, Mugur Bățăuș, Victor Piperea și Marin Predescu, funcționari în cadrul Consiliului Județean Teleorman, la data faptelor și Daniel Neagoe, asociat și administrator al unor societăți comerciale.