Lovitură cumplită pentru Ion Iliescu, la 90 de ani. A pierdut o sumă uriașă de bani
Senatul a votat desființarea Institutului Revoluției Române, condus de Ion Iliescu. Liberalii au anunțat că au votat ”pentru” marcând că în institut persoanele sunt numite pe viață și că, de pildă, în 2019, peste 70% din sumele alocate acestuia s-au cheltuit pe salariile și sporurile personalului.
Senatul a votat desființarea IRRD, condus de Ion Iliescu
Senatul a votat desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul șef de stat Ion Iliescu. Hotărârea a fost adoptată cu 80 de voturi ”pentru”, 54 ”împotriva” și 0 abțineri. Din conducerea institutului mai făceau parte Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman. Demersurile pentru abolire au pornit în decembrie 2019, când guvernul liberal condus de Ludovic Orban a adoptat o ordonanță în care argumenta că activitatea instituției ar fi fost irelevantă în raport cu banii publici cheltuiți.
Social-democrații au anunțat din timpul dezbaterii acestui proiect de lege că nu susțin desființarea sa și că ar fi nevoie mai degrabă de o reformă pentru legislația de funcționare a acestuia. În schimb, liberalii au anunțat că vor vota pentru suprimarea ei și au subliniat că în institut persoanele sunt numite pe viață, nu au mandat limitat. Mai mult, aceștia au marcat și că, de exemplu, în anul 2019, peste 70% din sumele alocate institutului au fost date pe salariile și sporurile personalului.
Detalii despre institut
Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) este o instituție înființată prin Legea 556/2004 cu scopul de a cerceta istoria revoluției române. Dintre institutele de cercetare a istoriei contemporane, după 1990, niciunul nu și-a asumat sarcina de a realiza o cercetare științifică aprofundată dedicată Revoluției. Prin urmare, s-a impus necesitatea înființării IRRD în anul 2004.
Finanțarea sa este asigurată din bugetul de stat al țării, ca un subcapitol al bugetului Senatului (art.8 din Legea 556/2004). O parte relativ insignifiantă a veniturilor instituției o reprezintă veniturile proprii. În cadrul acestora s-au inclus, de exemplu, subvenții acordate de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.
- 1 aprilie – 31 decembrie 2005 – bugetul instituției a fost de 24,4 miliarde de lei vechi, incluzând fond de salarii pentru 27 de persoane;
- 2006 – bugetul a fost de 33,8 miliarde de lei, rexpectiv 25,90 miliarde de lei, din care 25,45 subvenție din bugetul statului, conform Ministerul Finanțelor;
- 2007 – 26,2 miliarde de lei;
- 2009 – 1.583 mii lei;
- 2010 – 1.143 mii lei;
- 2011 – 1.144 mii lei;
- 2012 – 1.127 mii lei;
- 2013 – 950 mii lei;
- 2014 – 1.086 mii lei.