Lovitura cruntă primită de Diana Șoșoacă. Nu mai are scăpare, ce a cerut acum premierul României
Luni a avut loc prima ședință a noului Parlament al României. Atât la Camera Deputaților, cât și la Senat au avut loc primele ședințe de lucru. Nu au fost foarte mulți senatori, dar cei care au fost prezenți s-au pus pe treabă. PDin păcate, a existat și un moment ieșit din comun. Este vorba de prezența în sala de ședință a senatorului de Iași, Diana Șoșoacă, făr masca de protecție. Acest aspect a generat polemici, dar și reacții imediate din parte permierului interimar, Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă cere verificare adeerinței senatorului de Iași
Actualul premier interimar, Nicolae Ciucă, care a fost prezent în calitate de senator de Dolj la ședința de azi, la întrebările puse de jurnaliși legat de situația senatorului de Iași și legat de faptul că nu a purtat masca de protecție, acesta a răspuns:
”Orice cetățean al țării, indiferent de funcția pe care o ocupă, trebuie să respecte regulile. Regulile sunt stabilite de specialişti. Au fost adoptate de instituţiile statului, aprobate la nivel guvernamental.
Ca atare instituţiile statului trebuie să îşi facă datoria. Cu certitudine trebuie o verificare făcută de către instituţiile abilitate în acest sens. Instituțiile statului sunt în măsură să se autosesizeze, iar în acest az asta a și făcut”, a declarat Nicolae Ciucă.
Diana Șoșoacă, reprezentatul Alianței AUR în Senatul României, s-a prezentat la prima ședință, cea de luni, fără să poarte masca de protecție, așa cum prevăd normele legislative în vigoare. Reacția și demersul cerut de actualul premier interimar, Nicolae Ciucă este una logică și în spiritul legii și al reglementărilor în vigoare, în această perioadă de pandemie.
Ce riscă senatorul de Iași în această cauză
Instituțiile statului, autosesizate, vor începe, conform declarațiilor lui Nicolae Ciucă, verificarea adeverinței prin care se atestă presupusa afecțiune respiratorie de care spune Diana Șoșoacă că suferă. De altfel, senatorul a declarat, după întâlnirea de la Palatul Cotroceni:
”Am respectat protocolul, mi s-a spus că nu pot intra fără mască, am arătat adeverința, m-au rugat să o pun măcar pe gură, am ținut-o pe gură. La finalul întâlnirii cu președintele, înainte de a ne despărți, mi-am dat jos masca. După, am ieșit fără mască”, a declarat Diana Șoșoacă.
În cazul în care nu se adeveresc cele enunțate de Diana Șoșoacă, există riscul ca aceasta să fie pusă sub acuzare de zădărnicire a bolii, prin nepurtarea conformă a măștii de protecție în spațiile închise.
Nicolae Ciucă, în declarația dată la finele ședinței de luni, a accentuat faptul că instituțiile statului se pot autosesiza și să demareze procedurile de verificare a actelor doveditoare, în acest caz al avocatei. Rămâne să vedem care vor fi rezultatele acestor demersuri instituționale, în zilele următoare.