Loredana Groza a împlinit 51 de ani. Cum arată în costum de baie

de: Năstase Mirabela
11 06. 2021

Loredana Groza a împlinit 51 de ani, însă nu se dezminte. Ea continuă să posteze imagini hot cu ea, în costum de baie sau în ținute extravagante, care îi scot în evidență formele voluptoase.

Loredana Groza a împlinit 51 de ani

Astfel că chiar de ziua ei, pe 10 iunie, Loredana Groza a postat o imagine fiind îmbrăcată într-un body colorat, pe care scrie SEX 51, ca să se știe vârsta pe care a împlinit-o.

”Ți-am spus un milion de povești, ți-am cântat milioane de cântece, te-am iubit de un milion de ori, am plâns și am râs de un milion de ori. Am mers pe un milion de drumuri, însă niciodată nu mă plictisesc de viață.”, a spus celebra artista.

”Fiecare secundă e sărbătoare. Nu-ți pierde timpul urând sau fiind invidios. Fiecare zi trebuie să fie ziua ta. Întotdeauna nou, întotdeauna inocent, întotdeauna fericită. Orice ar fi, nu te opri.”, a mai notat artista în dreptul unei imagini inedite, în cadrul căreia și-a etalat busul generos.

Loredana Groza, criticată în mediul online

Artista evită să vorbească despre operațiile estetice, spunând că, în acest punct al vieții ei se concentrează asupra altor aspecte, iar frumusețea ce se obține cu ajutorul bisturiului nu se află printre prioritățile sale. Deși are 51 de ani, trăsăturile sale nu își pierd din farmec, ci din contră, pare că întinerește pe zi ce trece. Însă nu a negat că și ea a pășit pragul medicului estetician, iar doctorii sunt de părere că artista a fost supusă unor intervenții.

Loredana Groza stârnește reacții în mediul virtual, aproape de fiecare dată. Astfel că jurata Next Star a publicat recent și o poză cu ea din dormitor. Pe instagram, părerile sunt împărțite. În timp ce unii au complimentat-o pentru felul în care arată, alții au criticat-o pe artistă, spunând că o vedetă de dimensiunea ei nu are nevoie de o astfel de expunere ca să atragă atenția.

„Încă puțin și te vedem goală. Cât de mult te apreciez pentru ceea ce ești și ce faci… tot pe atât nu înțeleg de ce pozezi în starleta porno în ultimul timp, chiar nu ai nevoie! Te faci de râs, îți faci de râs toată cariera din spate. Doar pentru că te vezi sexy și ești mândră de cum arăți nu trebuie să te postezi pe rețelele de socializare atât de dezbrăcată”, au fost numai câteva dintre comentarii pe care Loredana Groza le-a primit la imaginea cu pricina, postată pe Instagram.