Lola de la Survivor și-a cerut iubitul în căsătorie. Ce surpriză o așteaptă, însă, în țară
Se pare că Suvivor i-a făcut pe toți cei care au participat să se raporteze altfel la viață. Lola are și ea planuri mari pentru când se va întoarce în țară. Sporiva și-a cerut în căsătorie iubitul și așteaptă inelul la revenirea în țară.
Lola și-a cerut iubitul în căsătorie
O astfel de experiență merită trăită, spun concurenții care au avut curaj să accepte provocarea Survivor sau Exatlon. Probele grele, depărtarea, dorul de casă și de familie, mâncarea lipsă sau răsăritul din Dominicană – acestea ar putea fi „vinovatele” unei schimbări imense permanente. Cu toate astea, oricare ar fi rețeta unei noi perspective în timp record, concurenții se felicită pe ei înșiși chiar și pentru câteva ediții de stat în concurs. Lola, una dintre cele mai bune sportive de pe teren, a surprins pe toată lumea cu o declarație de dragoste, care ulterior s-a transformat într-o cerere în căsătorie. Aceasta este cunsocută ca fiind o femeie nonconformistă, care se bucură din plin de frumusețea vieții și de micile momente, dar și care a avut de învățat lecții grele încă de la o vârstă fragedă.
Acum, blondina este pusă pe fapte mari, decisă să nu mai piardă deloc timpul. În cadrul unei discuții video cu prietenii săi, câștigate la o probă, a dezvăluit că George trebuie să pregătească inelul. ”Ar fi și cazul să trecem la următorul pas! Îi tot dau semnale de aici”, a spus sportiva. Cu toate astea, iubitul ei nu se grăbește deloc, recunoscând că nu a cumpărat încă bijuteria și nu s-a gândit la alte detalii legate de eveniment.
„M-am gândit mult la acest lucru”
„M-am gândit mult la acest lucru, de când ea este plecată! Îmi doresc să rămână cât mai mult acolo, dar aș vrea să o am alături de mine! Sunt sentimente care mă încearcă. Însă, mai am răbdare! Am văzut că o parte din ea își dorește să vină acasă, fiindcă îi este dor de mine și mă așteaptă să vin cu inelul la aeroport, dar mai are un cuvânt de spus în competiție. Deocamdată nu am cumpărat inelul, dar cu siguranță o voi face cât mai repede, pentru că atât eu, cât și Lola ne dorim același lucru. Noi avem o conexiune destul de bună la distanță și chiar m-am gândit la chestia asta fix în ziua în care i-am trimis un mesaj de la mine, exact atunci a câștigat proba de comunicare”
George, iubitul Lolei