Locurile din România în care turiștii își vor petrece sărbătorile de iarnă. Cât cresc prețurile (exclusiv)
Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași mari astfel că românii au început deja să facă rezervări pentru petrecerea Crăciunului și a Revelionului 2022-2023. Din nefericire, pachetele turistice pentru aceste sărbători vor fi mai scumpe ca anul trecut.
Unde își petrec românii Sărbătorile de Iarnă 2022. Cu cât s-au scumpit pachetele turistice
În contextul în care toate s-au scumpit începând cu carburanții, curent elctric, gaz, alimente, servicii, și pachetele turistice pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă sunt mai scumpe, în contextul în care deja românii au început să facă rezervări.
Experții în turism anunță că cea mai mare bătaie pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă din acest an este pe destinațiile Valea Prahovei şi zona Bran-Rucăr.
Românii, obișnuiți cu aglomerația de pe DN 1
Chiar dacă va fi mare aglomerație, experții în turism spun că asta nu va strica cheful de petrecere al românilor, care cunosc situația.
„Ne-am obişnuit cu toţii cu nebunia din trafic şi ca atare a devenit o chestiune deja asumată. În plus, cei mai mulţi dintre noi căutăm tot felul de soluţii. De genul plecăm foarte devreme sau chiar cu o zi sau două. Sau rămânem o zi sau două în plus.
De altfel, şi hotelierii promovează insistent în ultima vreme exact această formulă a perioadelor petrecute de joi până luni”, a precizat Traian Bădulescu, consultant în turism, conform IMPACT.RO.
Valea Prahovei, singura alternativă pentru sărbătorile de iarnă
Destinațiile unde merg românii de sărbătorile de iarnă vor fi mereu aceleași, este de părere consultantul în turism.
„Nici nu există altă alternativă la Valea Prahovei. Poate doar turismul balnear, dar şi el e afectat în anii din urmă. În plus, cei din sud, în lipsa autostrăzilor nu pot ajunge într-un termen rezonabil în Maramureşul istoric, să zicem, fiindcă acesta ar putea fi o alternativă. Însă fără autostrăzi nu ai cum să-şi petreci un weekend în Maramureş.
Nu poţi să ajungi la Satu Mare sau la Baia Mare în patru sau cinci ore, scenariu care le-ar fi permis celor interesaţi să-şi petreacă sărbătorile în altă parte. Ca atare, realitatea arată că faci o zi şi jumătate că să ajungi acolo, ca atare, ai nevoie de o săptămână pentru un asemenea demers”, adaugă Traian Bădulescu.
Cu cât s-au scumpit pachetele turistice
De asemenea, prețurile pentru aceste sărbători vor fi mai mari în acest an pe destinațiile cele mai dorite de români.
Astfel, prețurile ar urma să fie mai mari cu 20% la hotelurile de 3-4 stele și de 10-15% la cele de 5 stele.
Își diminuează hotelierii profiturile?
„Pentru mine a devenit evident că hotelierii nu au decât o singură carte de jucat în această perioadă delicată economic.
Fiindcă nu poţi dubla costul cazării, întrucât rişti ca în timp scurt să rămâi fără clientelă. Şi atunci îşi rămâne o singură soluţie, cea a diminuării profitului”, explică acelaşi Traian Bădulescu.