Prețul roșiilor a scăzut foarte mult față de acum două luni, dar există un loc unde se vând aproape pe degeaba. Așadar, care este locul în care roşiile se vând cu 70 de bani pe kilogram. Cum ajung în pieţe cu preţuri chiar şi de 10 ori mai mari.
La nici 50 de de kilometri de București, legumicultorii din Balta Doamnei își vând roșiile la doar 0,70-0,80 de lei kilogramul.
Cumpărătorii, pe bună dreptate, se întreabă de ce roșiile românești sunt atât de scumpe în piețe, sau supermarket-uri, prețul ajungând să fie și de 10 ori mai mari.
Prețul unui kilogram de roșii la poarta cultivatorilor din Balta Doamnei a ajuns să fie bătaie de joc.
Spre exemplu, prețul de la piață, în Ploiești, este undeva la 2,50 lei – 4 lei/kilogram, în contextul în care producătorul vinde marfa de trei ori mai ieftin.
La supermarket-uri, roșiile românești sunt comercializate la prețuri cuprinse între 4,50 – 8.90 lei pe kilogram.
Și viceprimarul de la Balta Doamnei, Florin Silviu Păun, este de părere că roșiile produse în serele din comună se vând la preț mic.
”Prețurile la roșii sunt dezastruoase anul acesta. La Balta Doamnei roșiile se vând, en-gross, cu 0,7 – 0,8 lei/kg, iar castraveții cu 0,8 lei/kg. S-a ajuns la situația asta pentru ca producătorii să nu arunce marfa”, a declarat Florin Silviu Păun.
Din câte povestește viceprimarul din Balta Doamnei se poate înțelege că, comparat cu anii precedenți, cantitățile de roșii și castraveți sunt mult mai bogate anul acesta. Astfel, legumicultorii din Balta Doamnei ajung să culeagă în fiecare zi mari cantități de roșii și castraveți.
”În momentul în care un legumicultor culege zilnic din solarii 800 – 1200 kg se vede nevoit să vândă marfa la preț mic de frică să nu i se strice. Pentru că, revânzătorul nu se duce să cumpere întreaga marfă, ci acesta cumpără doar 50 kg de exemplu.
Revânzătorului nu i se strică marfa pe tarabă. Acesta știe că zilnic vinde 50 de kg și cumpără doar 50 de kilograme, ca să aibă pe tarabe marfă proaspătă. Pe când un legumicultor, pentru că ne întoarcem la acesta, vinde zilnic doar 500 de kilograme dintr-un total de 1200 kg, iar restul așteaptă să vândă în altă zi și riscă să i se strice marfa”, mai spune viceprimarul din Balta Doamnei.
Soluția ar fi, conform viceprimarului, realizarea unei asociații care să construiască un depozit frigorific pentru fructe și legume la Balta Doamnei, astfel încât legumicultorii să aibă unde să își depoziteze legumele mai multe zile astfel încât acestea să rămână proaspete.