Locul din România unde sunt doar 5 grade în această dimineață. Peisajele sunt desprinse din filme

de: Sabina Anastasia
14 07. 2023

Multe regiuni din țară au fost marcate de fenomene specifice instabilității atmosferice, în primele ore ale zilei de vineri, 14 iulie. Temperaturile au scăzut considerabil în unele teritorii. Află în rândurile de mai jos unde s-au înregistrat 5 grade Celsius. Foto

Unde s-au înregistrat 5 grade

Instabilitatea atmosferică a pus stăpânire pe multe teritorii din România. Încă de la primele ore ale dimineții de vineri, 14 iulie, au avut loc ploi, furtuni, vijelii, descărcări electrice, averse torențiale însoțite de grindină, local. Fenomenele au avut loc după o zi de caniculă extremă.

Joi, 13 iulie, a fost cea mai călduroasă zi a anului 2023, potrivit datelor furnizate de meteorologi până la momentul redactării acestui articol. În majoritatea teritoriilor, temperaturile maxime au depășit 35 de grade Celsius. Valorile maxime resimțite în sudul țării au depășit 40 de grade Celsius.

Primele ore ale zilei de vineri au adus furtuni și vijelii în mai multe regiuni din țară, care se află sub avertizări de instabilitate atmosferică. În unele zone, temperaturile au scăzut surprinzător de mult. La Țarcu, în vestul Carpaților Meridionali, astăzi dimineață au fost înregistrate 5 grade Celsius, arată ANM.

Vorbim despre una dintre zonele cele mai sălbatice nu din România, ci din Europa. Munții Țarcu reprezintă o zonă compactă, nealterată și fără așezări umane, cu două excepții: Poiana Mărului şi complexul turistic Muntele Mic.

Ce ascunde complexul Țarcu

Munții Țarcu se bucură de un număr mare de călători. Peisajele de aici sunt pur și simplu magice. Specialiștii spun că masivul concentrează un complex de ecosisteme în procentaj de 81 la sută naturale, cu o diversitate remarcabilă și o abundență locală de până la 78 ori mai mare față de media națională.

Peste 10 mii de hectare de păduri din masivul din Banat sunt virgine şi cvasivirgine, spun specialiștii. Suprafețele netede de verdeață, culmile mărginite de căldări glaciare și pășunile alpine întinse nu au cum să te dezamăgească, dacă ajungi vreodată aici.

Ca să ajungi la munții Țarcu nu este foarte dificil. Ai cale de acces dinspre valea sau culoarul Bistra (localitatea Bucova, Caraș-Severin), dinspre Hațeg (județul Hunedoara), dinspre Poiana Mărului, dinspre Munții Godeanu, precum și dinspre estul munților Retezat.

Munții Țarcu, unde vineri dimineață s-au înregistrat 5 grade Celsius, reprezintă o adevărată bogăție a României. Aici se deplaseză anual o mulțime de călători care se aventurează pe traseele turistice deosebite. Frumusețea locului te lasă pur și simplu fără suflare.

Nu e nevoie să vă spunem noi mai multe, fiindcă imaginile încărcate în galeria foto a acestui articol vorbesc de la sine.