Locul din România unde Dunărea se întâlnește cu marea și cerul. Peisajul e fabulos
Astăzi vă propunem un nou material din ciclul ”Turist prin țara mea!”, și vom merge spre locul din România unde Dunărea se întâlnește cu marea și cerul. Pentru cei care nu au mai fost aici, putem să spunem că peisajul ete fabulos, iar oamenii locului, celebrii lipoveni sunt opsitalieri, cu rădăcini adânci în zonă, unde în ultimii ani turismul a înflorit, deși parte din vechile cherhanale s-au deteriorat în timp. Așadar, să pornim la drum spre locul unde Dunărea se întâlnește cu marea și cerul.
”Turist prin țara mea!” în locul din România unde Dunărea se întâlnește cu marea și cerul
Nu există român care să nu știe despre fabuloasa Delta Dunării și despre minunile naturii care se regăsesc aici, de speciile unice de păsări care vin în fiecare an aici și de preparatele pescărești delicioase pregătite de locuitorii zonei. Dar, poate sunt puțini care au ajuns în locul din România unde Dunărea se întâlnește cu marea și cerul.
Înainte de a porni la drum, mai trebuie să menționăm câteva lucruri. Spre exemplu, nu știm câți știu că în urmă cu peste 1.000 de ani, între Dunăre și Marea Neagră, depozitele aluviale au format o lagună imensă, ceea ce astăzi cunoaștem ca fiind Delta Dunării. Cu timpul, în condițiile adecvate, a început formarea unor lacuri izolate.
Iar marile culturi au început să construiască aici numeroase cetăți, de la vechii crișeni, romanii, venețienii și sfârșind cu otomanii. De-a lungul malurilor acestor lacuri veți găsi urmele marilor civilizații. Aici, în timp, avea să apară un lac, cunoscut de locuitori sub numele de lacul Calovița, iar majoritatea celor care locuiesc în apropiere de lac sunt lipovenii, astăzi din ce în ce mai puțini, dar care-și păstrează tradițiile, obiceiurile, și în majoritatea lor se ocupă cu pescuitul.
S-a construit o barieră artificială de nisip
În 1970 a fost creată o barieră artificială de nisip între lac și Marea Neagră, pentru a crește producția de pește și pentru a extinde sistemul de irigații, creându-se astfel o fâșie de nisip între Marea Neagră și Delta Dunării. Dacă nu ai ajuns niciodată aici, în locul unde Dunărea se întâlnește cu marea și cerul, îți spunem noi că a devenit unul dintre cele mai exotice locuri de pe litoralul românesc, Cura Portiței.
În anii 70, autoritățile locale luau decizia de a înființa o stațiune de vacanță în zonă, prima de altfel, iar românii iubitori de deltă veneau aici în fiecare vară. Așadar, locul din România unde Dunărea se întâlnește cu marea și cerul este Gura Portiței, iar cunoscătorii și-aduc aminte de cherhanalele construite aici de localnici, iar astăzi aici sunt adevărate resorturi de lux.
Gura Porției, raiul românesc, unde Dunărea se întâlnește cu Marea Neagră
Gura Portiței, se află pe brațul Sulina. Se spune că era descoperit în anul 1736, a fost inițial un mic sat pescăresc, ulterior, după anii 90, aici au început modernizările zonei, iar astăzi există un adevărat Sat de Vacanță, unde turiștii se pot caza și admira peisajul fabulos.
Dacă te decizi să ajungi la Gura Portiței, îți spunem din start că drumul nu este unul ușor. Ca și distanță, de exemplu din București până la locul unde Dunărea se întâlnește cu Marea Neagră ai de străbătut aproximativ 230 de kilometri, cu mașina personală până la un punct, ulterior fiind nevoit să mergi cu barca prin desișurile și canalele Deltei Dunării.
Poți merge cu mașina până la Tulcea, după care va trebui să ajungi la Jurilovca. Poți alege să te cazezi aici într-una din pensiunile deținute de localnici, sau poți să pleci spre Gura Portiței cu barca, pusă la dispoziție de administratorii satului de vacanță. Drumul până la Gura Portiței, locul unde Dunărea se întâlnește cu marea și cerul, se va face în aproximativ 30 de minute.
Un alt loc unic este o fâșie de pământ la care ajgi de la Cura Portiței, unde odată la câțiva ani se întâmplă un fenomen unic în lume, și anume se luminează Marea Neagră. Un alt loc unde Dunărea se întâlnește cu Marea Neagră se află pe brațul Sfântul Gheorghe, dar aici se ajunge tot cu barca prin canalele Deltei Dunării.
Dacă nu ai ajuns aici niciodată, ar fi cazul să-ți faci timp. Este un loc unic în lume prin diversitatea, peisajele, localnicii și, mai ales prin faptul că aici Dunărea se întâlnește cu Marea Neagră.