29 apr. 2023 | 12:12

Locul din România care este destinația turistică a anului. A câștigat detașat, dar e o surpriză pentru mulți

Turism
Locul din România care este destinația turistică a anului. A câștigat detașat, dar e o surpriză pentru mulți

România abundă în locuri frumoase care merită vizitată. De altfel, turiștii care ajung la noi în țară se declară fascinați de peisajele de vis pe care le găsesc aici. Haide să vedem așadar, care este locul din România pe care specialiștii l-au ales ca fiind destinația turistică a anului. Mulți nu s-ar fi gândit.

Stațiunea care a fost aleasă destinația turistică a anului 2023

În urma nominalizărilor primite din partea publicului, peste 100 de destinaţii turistice din România s-au înscris formal în Clubul Destinaţia Anului. În finală au ajuns doar 60, care au luptat la nouă categorii.

Și iată că, Gala Destinația Anului 2023, desfășurată în somptuosul Palat al Culturii din Iași, care a avut ca gazdă și partener principal Primăria Municipiului Iași a anunțat Destinațiile Anului 2023 în România.

Ei bine, Primăria Constanța a transmis că stațiunea Mamaia a câștigat competiția Destinața Anului 2023 la categoria Stațiuni turistice.

„Mamaia este marea câștigătoare la categoria STAȚIUNI TURISTICE în cadrul competiției DESTINAȚIA ANULUI 2023! Mamaia a obținut un punctaj de 66,66%”, a transmis conducerea.

Stațiunea Mamaia a concurat cu Rodna, Polovragi, Ocnele Mari, Vama Buzăului, Săcuieu și Călimănești.

Destinațiile Anului 2023 în România

Destinația Anului – Orașe care inspiră: Municipiul Brașov

Locul 2: Municipiul Iași

Locul 3: Municipiul Oradea

Destinația Anului – Tărâmuri cu istorie și tradiție: Ținutul Mănăstirilor Bucovina

Locul 2: Țara Făgărașului

Locul 3: Tărâmul Sfinților Botoșani

Destinația Anului – Comori naturale (prezentată de Asociația de Ecoturism din România): Țara Hațegului

Locul 2: Țara Dornelor

Locul 3: Ținutul Zimbrului, județul Neamț

Destinația Anului – Stațiuni turistice: Mamaia

Locul 2: Călimanești

Locul 3: Ocnele Mari

Mențiune specială, Alegerea Juriului: Vama Buzăului

Destinația Anului – Atracții Cultural-Educative (categorie prezentată de BCR): Palatul Culturii Iași

Locul 2: Cetatea de Scaun a Sucevei și Castelul Bran

Locul 3: Cetatea Oradea și Castelul Corvinilor Hunedoara

Mențiune specială, Alegerea juriului: Muzeul Astra Sibiu

Destinația Anului – Parcuri de Distracție și Aventură: Dino Parc Râșnov

Locul 2: Zaga Zaga Sat din Vrancea și Dinosaur World Transylvania Parc

Locul 3: Baza Sportiva Brizo Iași

Citește și: Cel mai spectaculos loc din România pe care să îl vizitezi primăvara. Priveliștea pur și simplu îți taie respirația

Destinația Anului – Resort: Green Village Sfântu Gheorghe

Locul 2: Hotel Teleferic din Poiana Brasov

Locul 3: Dana Resort din Venus

Destinația Anului – Boutique (prezentată de EpicVisits.com)Hotel Pleiada Iași

Locul 2: Conacul Archia din Deva și Conacul lui Maldăr din Horezu

Locul 3: Atra Doftana și Casa de Sub Munte din Cătunul Sumerna

Destinația Anului – Experiențe Gastronomice (prezentată de Asociația Gastro Local): Valea Verde Retreat

Locul 2: Casa Terra Făgăraș

Locul 3: Punct gastronomic local Casa VLC Bilbor

Citește și: Satul din România unde s-au investit 3 milioane de euro. Are doar 17 locuitori

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro