Locul din frigider unde trebuie depozitată carnea. Greșeala pe care o fac mulți români
Carnea nu lipsește niciodată de pe masa românilor și este unul dintre cele mai cumpărate alimente. De regulă, dacă o puneți la congelator, are un termen de valabilitate mare, însă unde trebuie să o depozitezi în frigider?
În ce compartiment al frigiderului trebuie depozitată carnea
Mulți oameni pun carnea pe orice raft al frigiderului, fără a da mare importanță acestui lucru. Cu toate acestea, acest obicei poate fi periculos pentru sănătatea ta și a celor dragi din casă. Plasarea cărnii într-un compartiment nepotrivit poate duce la degradarea produsului mult mai repede.
Având în vedere acest lucru, care este cel mai potrivit compartiment pentru depozitarea cărnii? Ei bine, este bine de știut că partea de jos a frigiderului, cea care se află deasupra compartimentului separat pentru fructe și legume, are o temperatură de circa 2 grade Celsius.
Prin urmare, este zona perfectă pentru a depozita carnea, astfel încât să-și păstreze prospețimea și proprietățile nutritive mai mult timp. O altă greșeală este neverificarea datei de expirare a cărnii și nerespectarea instrucțiunilor de etichetare.
Indicat ar fi să verificați de fiecare dată data expirării. Un alt sfat ar fi să puneți bucata de friptură gătită într-un recipient etanș, în frigider sau congelator, însă doar după ce ați adus-o înapoi la temperatura camerei după ce a fost gătită.
De asemenea, nu este indicat să depozitați bucăți mari de carne în frigider, deoarece există riscul ca produsele să se deterioreze mult mai repede.
Cât timp poți păstra în congelator carnea?
Congelarea este cea mai bună metodă de a păstra carnea fresh cât mai mult timp, astfel încât să nu o risipești prea repede. Cu toate acestea, există anumite perioade de timp de care ar trebui să ținem cont, deoarece nu își păstrează proprietățile pentru totdeauna.
Mai mult de atât, timp de congelare depinde și de tipul cărnii sau de modul acesteia de preparare. Acum, după perioada de Paște, perioadă când mâncărurile au fost din belșug, cea care ne-a mai rămas am pus-o la congelator.
După aproximativ trei luni, culoarea, aroma și textura cărnii încep să se schimbe. Dacă a fost pusă carnea la congelator și înghețată, asta nu înseamnă că poate fi consumată oricând fără probleme, după oricât timp. De regulă, fripturile rezistă între trei și cinci zile la frigider și între șase și 12 luni la congelator.