Viața de actor nu este ușoară, iar Adela Popescu știe acest lucru extrem de bine. Vedeta s-a bucurat de o carieră fulminantă în actorie în anii 2000, devenit faimoasă odată cu rolul Alinei din Numai Iubirea, la doar 17 ani. Prin ce peripeții a trecut la filmările pentru telenovele. Unde a trebuit să doarmă.
Adela Popescu este una dintre cele mai apreciate vedete de televiziune de la noi din țară. Soția lui Radu Vâlcan a devenit celebră pe vremea când nu împlinise, încă, 18 ani, odată cu rolul în primit în prima telenovelă românească, Numai Iubirea.
Popularitatea ei a crescut într-un mod fulminant, blondina cucerind publicul român datorită modestiei, carismei, zâmbetului și poftei sale de viață.
Au urmat alte proiecte de succes, în care a avut rol de protagonistă, precum Lacrimi de Iubire, Iubire ca în filme, Aniela sau Iubire și Onoare, unde l-a cunoscut pe actualul ei soț, Radu Vâlcan.
Adela Popescu știe cât de solicitantă este viața de actor, iar acest lucru presupune ca, uneori, să adormi pe unde apuci, din cauza oboselii și a programului încărcat de la filmări.
Recent, vedeta a povestit, la PRO TV, că, la un moment dat, oboseala a învins-o și s-a văzut nevoită să se odihnească într-o morgă, unde a ațipit de voie.
„Am dormit într-o morgă. La o filmare. M-au băgat în frigider, acolo unde filmam și până au aranjat camerele, eu am adormit. Și erau și colocatari în morgă”, a mărturisit Adela Popescu.
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au întors, recent, dintr-o vacanță exotică în Thailanda, acolo unde au petrecut sărbătorile de iarnă, alături de bunii lor prieteni, Irina și Răzvan Fodor.
Deși s-au dus să se relaxeze, prezentatoarea emisiunii La Măruță a declarat, amuzată, că băieții ei au făcut numai năzbâtii pe insulă.
„Îmi zicea un prieten să las copiii pe acolo, un prieten pe nume Răzvan F. (n.r.- Răzvan Fodor). În noaptea de Crăciun, la hotelul nostru, era petrecere organizată pentru musafiri.
Ne-am luat și noi un pahar de șampanie și vorbeam cu soțul și ne întoarcem, așa, ne uităm pe scenă, ăștia doi ai noștri urcaseră pe scenă și chiar aveau un moment artistic. Radu era gen: ce e cu ăștia aici?
Numai tâmpenii au făcut, ceva oribil. A doua zi, dimineața, am avut și fani care au venit și ne-au spus „băi, ați fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat.”, a completat frumoasa blondină.