Liviu Guță, în război cu Costi Ioniță: „Nu ai voce, nu ai nimic”
Liviu Guță și Costi Ioniță se pare că au intrat într-un clinci dur. Totul a plecat de la declarațiile făcute de Liviu pe contul său de youtube. Totul ar fi început prin anii 2002, 2003, când cei doi au avut o colaborare.
Liviu Guță despre colaborarea cu Costi Ioniță
În 2002, Liviu Guță începea o colaborare cu Costi Ioniță, amândoi pe val la vremea aceea, la un nou album. După cum povestește Liviu, era vorba de albumul ”Voi Români din lumea-ntreagă”, o poveste, ”foarte sinceră și faorte adevărată”, după cum spune chiar artistul.
Într-o postare mai veche Liviu Guță a încercat să elucideze misterul acelei colaborări și deznodământul neferit al acesteia. Fanii artistului chiar i-au reproșat atunci de ce tocmai acum s-a gândit să vorbească despre acele momente. În cea mai recentă postare video Liviu explică care au fost motivațiile din spatele acelor declarații, spunând că:
”Subiectul ăsta l-am mai abordat cu mulți ani în urmă. Și am făcut acel video în care spuneam problematic, situația creată de acest om. Asta fiindcă am primit multe mesaje, înainte de acest video, de ce nu colaborez cu Costi Ioniță. Eu cred că fanii mei mă respectă foarte mult, și-mi iubesc muzica, de altfel. Plus aceste vlogg-uri pe care le fac din tot sufletul. Și m-am simțit, cumva,d ator, față de ei, să le explic situația.”, și-a început pledoaria Liviu Guță.
Liviu Guță spune că totul a început de la bani, acum 17 ani
Cu 17 ani în urmă, cei doi fiind în relații bune, au decis să colaboreze la un album. Liviu povestește că după ce s-au tras toate piesele, Costi Ioniță, fără să anunțe, a vândut albumul la o casă de producție. Banii câștigați din acea vânzare nu au fost împărțiți, ci au ajuns toți la Costi. În urma vânzărilor Liviu Guță ar fi trebuit să primească o sută de milioane de lei, dar nu a mai primit nimic.
”În 2003 m-a sunat Costi Ioniță să facem un album împreună. Am zis OK, hai să-l facem. Cred că vreo 2 săptămâni am făcut naveta Brașov – Constanța până am terminat piesele și le-am înregistrat, 7 piese erau compuse de mine, 3 de el. După ce am terminat albumul, Costi l-a vândut la o casă de producție și a luat el toți banii, mie nu mi-a dat nimic.Trebuia să-mi dea vreo sută de milioane de lei, erau bani atunci, dar nu mi-a dat nimic.
Am trecut atunci peste asta și prin 2010-2011 l-am sunat o dată, el era deja plecat afară, prin America, și l-am rugat să mă introducă și pe mine la vreun studio, să-mi fac și eu intrarea pe afară, că după aia mă descurc eu. Dar Costi mi-a zis ”Cu tine nu fac colaborări” și mi-a închis telefonul în nas. Mai mult, după asta mi-a interzis să cânt piesele mele, compuse de mine, pe la concerte!”, a povestit supărat Liviu Guță despre legătura cu Costi Ioniță.