De când Liviu Dragnea se află în pușcărie, multe lucruri s-au schimbat. Printre ele, și situația financiară a nurorii sale, Gina, care și-a cumpărat un Lamborghini.
Alexandra Gina Tătulescu are 28 de ani, este fostă miss și actuala nevastă a fiului fostului lider PSD, Valentin Dragnea. Cei doi și-au unit destinele anul precedent, iar evenimentul a ținut prima pagină a tabloidelor. Televiziunile au intrat în direct atunci, dar mare lucru nu s-a văzut, căci socrul mare a mutat în ultima clipă toată ceremonia religioasă la Snagov, planul inițial fiind ca însurățeii să se cunune la biserica Sf. Elefterie din București, unde slujește și tatăl Ginei, pretul Dionis-Nimfodor Tătulescu. Așadar, din cauza unor amenințări, s-a decis ca marea zi să se desfășoare la Snagov.
Precum trecerea anotimpurilor, așa a fost și în familia Dragnea, căci după momentul de bucurie, reprezentat de nunta lui Valentin, tatăl său a fost închis. În prezent, Liviu Dragnea se află în pușcărie, după ce a primit o condamnare de 3 ani și 6 luni în dosarul angajărilor fictive. Tot în prezent, nora lui și-a achiziționat un Lamborghini, model Gallardo Spyder, de culoare albastră, o decapotabilă cu care fără să vrei faci furori pe străzi, al cărei preț pornește de la 150.000 de euro, în funcție de dotări.
De altfel, pasiunea pentru bolizii de lux o împărtășește și cu soțul ei, care, la rândul său, are o mașină care pornește pe piață de la circa 150.000 de euro. Este vorba despre un Mercedes S-Class AMG.
Potrivit liberinteleorman.ro, pasiunea lui Valentin Dragnea pentru automobile este la cote înalte și clar este ”moștenire” de la tatăl său. După ce și-a cumpărat, în leasing, în anul 2017, o limuzină BMW, când s-a întors din vacanța acelui an, firma Romcip a mai cumpărat, prin luna mai, un alt bolid de lux.