07 apr. 2023 | 17:12

Liviu Dragnea, despre cei care fac bășcălie de el după ce s-a apucat de gătit online: „Am râs binișor”. Ce surpriză pregăteşte de Paşte EXCLUSIV

Politică
Liviu Dragnea, despre cei care fac bășcălie de el după ce s-a apucat de gătit online: „Am râs binișor”. Ce surpriză pregăteşte de Paşte EXCLUSIV
Liviu Dragnea, despre cei care fac bășcălie de el. Primele declaraţii după lansarea vlogului de gătit

Celebrul politician Liviu Dragnea s-a aventurat recent în lumea gastronomiei, emisiunea sa online, cu rețete culinare, înregistrând deja un succes uriaș, de peste 10 de milioane de vizualizări. În interviul exclusiv pentru Playtech Știri, Liviu Dragnea ne-a povestit, în premieră, despre noua sa preocupare, care l-a readus în centrul atenției, dar ne-a dezvăluit și de la cine a învățat să gătească.

La 60 de ani, Liviu Dragnea ne oferă sfaturi utile în bucătărie

Celebrul politician Liviu Dragnea se declară mulțumit de modul în care oamenii i-au primit noul demers, de a lansa un canal de gastronomie pe YouTube. La cei 60 de ani săi, fostul lider PSD crede că „acesta a fost perceput în mod corect, cei mai mulți dintre ei, cei interesați de bucătărie, uitându-se cu interes la cele prezentate, iar alții, poate chiar cu plăcere”, ne-a declarat Liviu Dragnea, exclusiv pentru Playtech Știri.

A citit cu atenție comentariile: ”Am râs binișor!”

Pe de altă parte, Liviu Dragnea admite că a urmărit cu atenție comentariile de pe Internet:

„Am citit multe dintre reacțiile celor care mi-au urmărit rețetele și cele mai multe dintre acestea mi-au făcut plăcere. Majoritatea dintre ele mi-au plăcut, recunosc. Am râs binișor, chiar și în multe dintre acelea în care bășcălia era mai mult decât prezentă, cu tot felul de bancuri și de apropouri, fiindcă după părerea mea trebuie să fii cam prost să nu apreciezi o glumă bună, chiar dacă tu ești subiectul principal”, sună sentința sa.

Te-ar putea interesa și: Liviu Dragnea cucerește din nou românii cu cea de-a doua rețetă preparată de el. Pe cine vizează de această dată fostul lider PSD

Are aproape 10 milioane de vizualizări pe TikTok

Liviu Dragnea susține că intenția sa nu a urmărit să-i aducă un anume beneficiu în noua ipostază și că face totul doar din pură pasiune:

„Nu sunt un specialist, așa că nu voi avea pretenții de un anume tip, cum că fac și să dreg. Nici pomeneală! Tot ce mi-am propus e să le reamintesc românilor cum e să mănânci sănătos, fiindcă, din păcate, în țara noastră, pe rafturile supermarketurilor, mai întâlnești și preparate sau semipreparate cu tot felul de chimicale în ele. Iar numărul vizualizărilor obținute, circa 10 milioane pe TikTok, indică ceva. Nici aici nu sunt un specialist, așa că nu voi începe să interpretez, dar cifra în sine mi se pare grăitoare”, adaugă cel care în urmă cu cinci ani făcea și desfăcea mai toate lucrurile în această țară.

Liviu Dragnea a învățat să gătească de la mama lui

Întrebat de unde a obținut cunoștințe într-ale gătitului, Liviu Dragnea ne-a precizat: „De la mama, dar și de la câțiva prieteni care știau cum poți găti sănătos și gustos!”. Liviu Dragnea ne-a mai dezvăluit, pentru Playtech Știri, și faptul că, în zilele următoare, adică chiar în Săptămâna Mare, va lansa noi filmulețe video, dedicate anumitor feluri de mâncare premergătoare Sărbătorii Pascale:

„În zilele următoare, voi veni cu noi rețete, cu prepararea ciorbei de miel, a fripturii de miel, dar și a modului de vopsire a ouălor, fără chimicale. Fiindcă există și așa ceva, dar nu vă voi dezvălui acum secretul pe care-l folosesc de mult timp. Personal, prefer ciorba de miel, sunt mort după ea!”, îmbină el informațiile în care plăcerile personale se îmbină cu cele generale.

Există însă și un preparat culinar de care se ferește, cozonacul: „Știu să fac și cozonac, dar e mult, mult de muncă ca să-ți iasă treaba așa cum trebuie!”.

Niciun coleg politician nu l-a felicitat sau criticat

Liviu Dragnea a menționat și faptul că niciun politician, fost coleg sau adversar politic, nu l-a căutat personal ca să-l felicite sau ca să-l critice pentru ideea sa:

„Ei probabil nu știu să gătească. Și, de altfel, nici nu mă așteptam s-o facă vreunul dintre ei. Repet, tot ce mi-am propus e ca cel care mă urmărește să facă cu ușurință diferența între mâncarea cea bună și cea rea!”, a mai indicat acesta.

Cât va dura această activitate, din mediul online? Liviu Dragnea are și în acest caz un răspuns:

„Atâta vreme cât oamenii se vor uita la ceea ce le propun. Altfel, ce sens ar avea să stau de unul singur în fața unei camere și să nu se uite nimeni. Nu știu cât va dura, dar atât timp cât voi simți plăcere pentru ceea ce fac, dar și reacții, voi continua să fac!”, ne-a mai declarat el, exclusiv pentru Playtech Știri.

Parteneri
Ordinul dat de Putin ucrainenilor din teritoriile ocupate. Decizia dificilă pe care trebuie să o ia oamenii
Redactia.ro
Care sunt bolile pentru care nu se poate reînoi permisul auto
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Wow, ce repede trec anii! Fiul cel mare al Nicoletei Luciu, Zsolt jr., a depășit-o în înălțime pe mama lui! Imagini recente cu Nicoleta Luciu și copiii ei! Fosta vedetă TV are de ce să fie mândră! FOTO
Unica.ro
Cel mai scump câine din lume. Este o adevărată raritate
EVZ.ro
Iustina Loghin i-a pregătit o surpriză fabuloasă soțului ei, de ziua lui de naștere! Cornel Luchian nu știa ce îl așteaptă: ”Nu s-a așteptat nicio secundă” | FOTO
Spynews
Scena a rămas pustie. Marele actor ne-a părăsit. România îl plânge: O infinită durere a copleșit familia teatrului
Capital.ro
Vlăduța Lupău, în cel mai mic costum de baie, pe plajele din Dubai. Sutienul i-a jucat feste, iar pozele au devenit virale. Artista NU a plătit degeaba mii de euro pentru implanturi
Avantaje
Europa se pregătește pentru război? Un conflict deschis cu Rusia ar fi așteptat până în 2030. Ghiduri de supraviețuire, buncăre și drone
Mediaflux
Insula din lume unde poți să devii cetățean cu suma de 100.000 de dolari! Nu ești obligat să locuiești acolo
Spynews.ro
România-Bosnia, astăzi de la 21:45! Tricolorii îmbracă noul echipament. Cine sunt primii jucători care pornesc spre CM 2026!
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro