Liviu Dragnea, chemat de urgență la DNA. ”Teama transpiră prin toți porii”
Eliberarea lui Liviu Dragnea a pus pe jar întreaga nouă clasă politică. Nimeni nu se aștepta la decizia magistraților giurgiuveni de eliberare condiționată, justificată din punctul lor de vedere. Numai că bucuria eliberării pare-se că nu va dura mult. În afară de dosarul pentru care a fost încarcerat, DNA mai are alte două dosare pe rol în ceea ce-l privește pe fostul lider PSD.
Liviu Dragnea și dosarul Tel Drum
Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, trebuia sî execute o pedeapsă de 3 ani și jumătate de închisoare în dosarul de angajărilor fictivă din Teleorman. Luna aceasta magistrații de pe lângă Tribunalul Giurgiu au dat decizia de eliberare condiționată. Ca urmare a decizie Liviu Dragnea este eliberat din Penitenciarul Rahova.
Numai că pe numele acestuia mai atârnă greu alte două dosare. Unul este cel legat de Tel Drum. Celălalt este legat de abuzul în serviciu și are legătură cu deplasarea făcută la învestirea lui Donald Trump. Exact cu o lună înainte de eliberarea condiționată, Liviu Dragnea a fost dus la DNA. Procurorii de caz îl informau oficial că nu mai este un suspect în dosarul Tel Drum, ci inculpat.
Procurorii au anunțat atunci începerea urmăririi penale împotriva lui Dragnea în dosarul Tel Drum din noiembrie 2017, în calitate de suspect. DNA a investigat de aproape un an de zile acuzațiile de delapidare a fondurilor UE în acest dosar. DNA se autosesiza în urma unei plângeri depuse de Oficiul European Antifraudă.
Astăzi Codrin Ștefănescu anunță pe pagina sa de Facebook că Liviu Dragnea este chemat la DNA exact în acest dosar. Din nefericire, mai relatează Codrin Ștefănescu, la ora la care trebuie să ajungă la DNA, Liviu Dragnea ar avea programare la medic, să își facă un RMN.
„Vreau sā fac un anunţ! Hărţuirea lui Liviu Dragnea continuā! Mâine a fost convocat la DNA, exact la ora când medicii ii programaserā RMN-ul! Pe o chestie de procedurā la care, în mod legal, puteau participa doar avocaţii! Singuri, fārā el!
Dar sistemul ăsta ticālos şi rezist nu se lasā! Teama de Dragnea transpiră prin toţi porii lor, frica de ceea ce au fācut i-a înnebunit pe toţi! Abuzurile astea, in formā continuatā, dovada clarā a unor spaime imense”, scrie Codrin Ștefănescu pe Facebook.
Fostul lider PSD trimis în judecată pentru trafic de influență
Lucrurile nu stau bine deloc pentru Liviu Dragnea, având în vedere și cel de-al doilea dosar de trafic de influență. Fostul președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii DNA și în acest caz. DNA îl acuză de trafic de influență și de utilizare a influenței sau autorității în legătură cu prezența sa la ceremonia de inaugurare a președintelui Donald Trump la începutul anului 2017.
Conform rechizitoriului, între ianuarie 2017 și mai 2017, Nicolae-Liviu Dragnea ar fi primit beneficii nejustificate de la unul dintre oamenii de afaceri pentru el și pentru partid. Beneficiile constau în asigurarea accesului la evenimentele din cadrul ceremoniei de învestire a președintelui SUA din 17 ianuarie până la 21, 2017, desfășurat la Washington.
Deplasarea s-a făcut pe baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 de dolari. DNA spune că accesul a fost obținut prin intermediul unui politician și om de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului inaugural prezidențial. În rechizitoriu se mai face referire și la asigurarea cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri, servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 de dolari pentru partidul său.
„Banii ar fi fost plătiți în mai 2017 de o companie offshore cu sediul în Insulele Virgine Britanice și conturi bancare din Cipru (controlată de omul de afaceri român cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri)”, au mai spus procurorii DNA, conform Agerpres.