Vizita Papei Francisc în România a ajuns la final. Suveranul Pontif a plecat spre Roma cu un avion Tarom
Papa Francisc va efectua o vizită simbolică în România în perioada 31 mai-2 iunie. Suveranul Pontif ajunge în București vineri, la orele dimineții, după care are un program extrem de încărcat. Capul Bisericii Catolice va merge la Iași, Șumuleu Ciuc și Blaj și va oficia mai multe slujbe religioase în țara noastră.
UPDATE – Papa Francisc a plecat din România cu un avion Tarom.
UPDATE – Suveranul Pontif se îndreaptă spre Sibiu, de unde va lua avionul spre Vatican.
UPDATE – Papa Francisc a vizitat comunitatea rromilor din Blaj.
UPDATE – Ceremonia de la Blaj s-a încheiat.
UPDATE – Enoriașii au primit Sfânta Împărtășanie, apoi Suveranul Pontif a adresat un mesaj românilor.
UPDATE – S-a încheiat ceremonia de beatificare a celor șapte episcopi-martiri. Înaltul Prelat oficiază Sfânta Liturghie.
UPDATE – La Blaj s-au adunat peste 100.000 de persoane. Papa Francisc a ajuns pe Câmpia Libertății cu papamobilul.
UPDATE – Zeci de mii de oameni îl așteaptă pe Suveranul Pontif la Blaj.
UPDATE – Duminică: Avionul care îl transportă pe Papa Francisc a aterizat la Sibiu.
UPDATE – Papa Francisc s-a întors la București și va petrece noaptea la Nunțiatura Apostolică.
UPDATE – Oamenii i-au scandat numele Papei minute în șir și l-au aplaudat, iar acesta i-a salutat și le-a zâmbit.
UPDATE – După ce i-a binecuvântat pe cei din Catedrală și le-a spus să se roage pentru el, Înaltul prelat a plecat cu papamobilul spre Palatul Culturii, unde este așteptat de 140.000 de oameni.
UPDATE – Suveranul Pontif a ajuns la Catedrala Sfânta Fecioară Maria Regină din Iași.
UPDATE – Papa a ajuns la Iași.
UPDATE – Papa Francisc a plecat către sanctuarul marian, unde va lua masa și se va odihni, apoi va merge la Târgu Mureș, de unde va lua avionul spre Iași.
UPDATE – Înaltul prelat a oferit ofrandă un trandafir de aur Madonei de la Șumuleu-Ciuc.
UPDATE – Papa Francisc a rostit un mesaj în fața pelerinilor, pe care i-a îndemnat să conviețuiască în pace.
UPDATE – Suveranul Pontif oficiază Sfânta Liturghie.
UPDATE – Sâmbătă: Papa Francisc a ajuns la Șumuleu Ciuc cu papamobilul Dacia Duster. El a aterizat, sâmbătă dimineață, pe aeroportul din Târgu Mureș, deși era programat să aterizeze la Bacău. Programul a fost modificat din cauza condițiilor meteo. Peste 100.000 de pelerini și-au anunțat prezența la Șumuleu – Ciuc.
UPDATE: Papa Francisc a ajuns la Nunțiatura Apostolică.
UPDATE: Suveranul Pontif a ajuns cu papamobilul la Catedrala Catolică Sfântul Iosif și a fost aplaudat de mii de oameni. După slujbă, a pornit spre Ateneu, unde îl așteptau alte mii de oameni, deși ploua.
Papa Francisc a mers apoi spre Piața Revoluției, pe Calea Victoriei, apoi pe bulevardul Regina Elisabeta. A fost aclamat de oamenii care au venit să îl vadă, pe o ploaie torențială.
UPDATE: Papa Francisc a plecat de la Patriarhie spre Catedrala Mântuirii Neamului. A preferat să meargă tot cu Loganul albastru, mașina cu care a plecat de la Aeroportul Otopeni, deși era pregătit un papamobil marca Isuzu.
Oamenii stau în continuare pe străzi pentru a-l vedea pe Suveranul Pontif. La patriarhie, Papa Francisc s-a adresat patriarhului Daniel cu apelativul ”frate Daniel”.
ACTUALIZARE 15:40: Vizita Papei Francisc în București e supravegheată și din elicopter. Măsurile de securitate luate sunt sporite. Fotografia de mai jos a fost făcută la Patriarhia Română.
ACTUALIZARE 15:30: Papa Francisc a ajuns la Patriarhia Română – VIDEO
Poți urmări, mai jos, live VIDEO de la principalele momente din vizita Papei Francisc din România:
ACTUALIZARE 13:05: Președintele Klaus Iohannis a pregătit mai multe cadouri pentru Papa Francisc. Sunt produse tradiționale din toate colțurile țării, dar și obiecte-simbol ale României.
- 1. Covor/„scoarţă” – Oltenia
- 2. Brâu brodat cu mărgele – Transilvania
- 3. Brâu tricolor – specific național românesc
- 4. Ștergar – Muntenia
- 5. Tipare pentru caș – Moldova
- 6. Oua încondeiate – Bucovina
- 7. Ceramica de Horezu – Oltenia
- 8. Cavalul -– Moldova / Vrancea
- 9. Icoana Înălțării Domnului
- 10. Miere de salcâm – Transilvania / zona Blajului
- 11. Magiun / gem de fructe (Magiunul de Topoloveni) – Muntenia
- 12. Vâslă – Pagaia lui Ivan Pazaichin
- 13. Minge şi tricou cu autograf Gheorghe Hagi
- 14. Vin de colecție Riesling Italian, podgoria Minis 1936– Banat / Crişana
- 15. Vin de vinoteca – Feteasca Regala – Dealurile Moldovei, 1998
- 16. Vin Golem Roșu, Crama Basilescu, 2013 – Muntenia
- 17. CD-uri cu lucrări din opera lui George Enescu
ACTUALIZARE 12:20: Papa Francisc a ajuns la Palatul Cotroceni.
ACTUALIZARE, ora 11:50: Coloana oficială care-l însoțește pe Papa Francisc a plecat de la Aeroportul Otopeni și se îndreaptă spre Palatul Cotroceni. Mii de oameni sunt adunați pe marginea drumului și îl salută pe Suveranul Pontif. Papa Francisc se deplasează cu o Dacia Logan, are geamurile deschise și îi salută pe cei care s-au adunat să-l vadă.
Papa Francisc vine pentru prima dată în România de când a fost ales capul Bisericii Catolice. Este o vizită istorică, având în vedere că România a mai fost vizitată doar de Papa Ioan Paul al II-lea.
Este, așadar, doar a doua vizită de acest fel. Papa Ioan Paul al II-lea a fost prezent în România în anul 1999.
Cum s-a pregătit România pentru vizita Papei Francisc
Papa Francisc ajunge în România vineri, pe 31 mai. Suveranul Pontif va ateriza pe Aeroportul Otopeni la ora 11:30, iar primirea oficială e organizată de Administrația Prezidențială.
După ora 12:00, președintele Klaus Iohannis îl va primi pe Suveranul Pontif la Palatul Cotroceni, iar spre ora 13:00 capul Bisericii Ortodoxe se va întâlni și cu premierul Viorica Dăncilă, tot la Palatul Cotroceni.
După ce se va întâlni cu mai mulți oficiali și reprezentanți ai societății civile la Palatul Cotroceni, Papa Francisc va merge, după ora 15, la Palatul Patriarhiei, acolo unde va se va vedea cu Patriarhul Daniel. Ulterior, o slujbă va fi organizată și la Catedrala Neamului și la Catedrala Sfântul Iosif.
În București, au fost luate mai multe măsuri de siguranță. Vor fi restricții de trafic, iar autoritățile îi sfătuiesc pe bucureșteni să-și lase mașinile acasă. De asemenea, momentele cheie ale programului Papei Francisc din București vor putea fi urmărite pe ecrane-gigant.
„Credincioşii care nu şi-au rezervat locuri în catedrală vor putea urmări slujba pe cele trei ecrane ce vor fi instalate lângă catedrala Sf. Iosif. Alte două ecrane vor fi amplasate pe Calea Victoriei, două în Piaţa George Enescu şi doua ecrane în Piaţa Revoluţiei, la Memorialul Renaşterii”
Comunicat Primăria Capitalei
LIVE VIDEO traseul oficial al Papei Francisc. Pe unde va merge Suveranul Pontif
Ziua de vineri, 31 mai, se anunță una extrem de aglomerată pentru Papa Francisc. Va avea mai multe întâlniri în București, va merge la Palatul Cotroceni, apoi la Patriarhie, dar și la Catedrala Neamului și la Catedrala Sf. Iosif.
Sâmbătă dimineață, 1 iunie, Papa Francisc pleacă spre aeroportul din Bacău, de unde va fi dus la baza aeriană a Brigăzii de Vânători de Munte din Miercurea-Ciuc. Sfânta Liturghie va fi organizată la sanctuarul din Șumuleu-Ciuc Omilia, după care Suveranul Pontif se va îndrepta spre Iași.
Va vizita Catedrala Sfânta Maria Regină din Iași și se va întâlni cu credincioșii în piața din fața Palatului Culturii din Iași, iar apoi se va întoarce la București spre orele serii. Duminică este ultima zi a vizitei Papei Francisc în România.
La ora 9:00 dimineață, duminică, Suveranul Pontif va pleca cu avionul Sibiu și, de acolo, cu elicopterul spre Blaj. Acolo va fi organizată Divina Liturghie cu beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici martiri, pe Câmpia Libertății de la Blaj.
Papa Francisc se va întâlni și cu comunitatea rromă din Blaj, iar apoi va pleca de pe aeroportul din Sibiu direct la Roma.