Lista drumurilor cu circulație oprită din cauza vremii. În Bucureşti, utilajele de deszăpezire vor interveni după ce ninsoarea va înceta

de: Ioana Bucur
20 01. 2024

Ninsorile abundente din ultimele ore au creat haos pe șoselele din România. Autoritățile au transmis, sâmbătă, lista drumurilor cu circulație oprită din cauza vremii. În Bucureşti, utilajele de deszăpezire vor interveni după ce ninsoarea va înceta.

Lista drumurilor cu circulație oprită din cauza vremii

Ninsorile puternice și viscolul au creat haos pe șoselele din România. În condițiile în care numărul accidentelor rutiere a crescut alarmant, autoritățile au decis să închidă mai multe tronsoane de drumuri.

Circulația a fost blocată pe Drumul Național 15 în județul Harghita, din pricina unui TIR ce nu a putut înainta din cauza zăpezii.

Autoritățile recomandă evitarea sectorului de drum de pe DN2, cuprins între Grănicești și Siret. Ninsorile abundente din județul Suceava au făcut intervenția drumarilor aproape imposibilă, aceștia au reușit cu greu să mențină circulația în zonă.

Traficul a fost complet blocat și în Cluj, unde, din cauza stratului semnificativ de zăpadă de pe șosea, un autocar a derapat și a ieșit de pe carosabil.

În București, stratul de zăpadă a ajuns la 15 centimetri

În Capitală, stratul de zăpadă a ajuns să măsoare între zece și 15 centimentri. Meteorologii anunță că, în București, va continua să ningă până sâmbătă după-amiază, cel puțin.

”La ora 8 stratul de zăpadă era cuprins între 10 şi 15 cm. Va continua să ningă slab, astfel că până la sfârşitul intervalului (ora 17.00 – n.r) grosimea stratului de zăpadă va fi de 15…17 cm”, anunţă, sâmbătă, ANM, referindu-se la prognoza pentru municipiul Bucureşti.

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a precizat că utilajele de deszăpezire vor interveni după ce ninsoarea va înceta.

Te-ar putea interesa și: Vin ninsori cum nu au mai fost. Ciclonul de aer polar ajunge în România, vremea se schimbă radical

Recomandări pentru șoferi

Reprezentanții Brigăzii Rutiere au transmis o serie de recomandări șoferilor:

  • să sporească atenţia şi concentrarea la volan;
  • să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo-rutiere şi să nu bruscheze comenzile volanului şi să folosească frâna de motor pentru a încetini;
  • ⁠să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de vehiculul din faţă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă;
  • ⁠să nu oprească sau să staţioneze în locurile în care pot împiedica desfăşurarea normală a traficului;
  • ⁠să evite pe cât posibil frânarea, schimbarea bruscă a direcţiei de mers şi depăşirile repetate, riscul de a derapa în condiţiile unui carosabil alunecos creşte;
  • să asigure o bună vizibilitate prin curăţarea parbrizului, oglinzilor, a geamurilor laterale şi a lunetei;
  • să verifice dacă funcţionează în parametrii optimi sistemul de iluminare şi semnalizare, instalaţia de climatizare şi stergătoarele;
  • să nu oprească ori să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier;
  • să se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă şi să-şi pregătească autovehiculul pentru deplasare;
  • să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru siguranţa circulaţiei rutiere;
  • ⁠pentru siguranţa lor şi a pasagerilor pe care-i transportă, purtarea centurilor de siguranţă este obligatorie.

Te-ar putea interesa și: Ce se întâmplă cu vremea după valul de aer polar. Prognoza meteo pentru două săptămâni, ANM anunţă surprize