Lionel Messi, investiție de milioane de euro pentru casa din Miami. Cum arată proprietatea și ce dotări are – GALERIE FOTO
Lionel Messi a lăsat Europa în această vară și s-a transferat în SUA, la Inter Miami. Starul argentinian s-a adaptat rapid la noua echipă și marchează la foc automat, devenid idolul suporterilor. Pentru că se simte atât de bine în America, el și-a cumpărat și casă, pentru care a scos din cont aproape 11 milioane de euro. Proprietatea e uimitoare.
Ce dotări are conacul lui Lionel Messi
Lionel Messi (36 ani) a semnat în această vară un contract cu Inter Miami, valabil până în 2025, deși a avut o ofertă uriașă din Arabia Saudită, de la Al-Hilal, și a fost dorit și de Barcelona. De când a sosit la echipa din Florida a transformat-o într-o formație redutabilă cu 11 victorii, o remiză și un trofeu câștigat, Leagues Cup, primul din istoria clubului.
Atât el, cât și soția și copiii s-au acomodat foarte repede în Florida, iar acum familia și-a cumpărat o proprietate uimitoare. Publicația americană The Real Deal (TRD) a dezvăluit că Lionel Messi a achiziționat un conac cu vedere la mare, în Fort Lauderdale, situat la 45 de kilometri de Miami.
Proprietatea de 1.600 de metri pătrați, pentru care a plătit nu mai puțin de 10,8 milioane de euro, are două pontoane de câte 51 de metri, piscină, sală de gimnastică, spa, bucătărie în stil italian. Casa este aproape și de stadionul lui Inter Miami, la doar opt kilometri distanță.
Citește și: Soția lui Leo Messi face ravagii în SUA. Cum au numit-o americanii după ce au văzut-o la meci
Zona principală a conacului se întinde pe o suprafață de 149 de metri pătrați. Conacul a fost construit în 1988 și extins în 2000.
Și Sergio Busquet și-a luat casă în SUA
Și fostul coleg al lui Messi de la Barcelona, Sergio Busquet, transferat și el în această vară la Inter, și-a cumpărat o prorietate în America. Conacul se află la malul mării, în zona cunoscută sub numele de Sea Ranch Lakes.
Casa are 660 de metri pătrați, șapte dormitoare, șase băi și un garaj pentru trei mașini și a costat pentru 8,7 milioane de dolari.
Citește și: Salariul fabulos încasat de bodyguard-ul lui Lionel Messi. Câți bani primește pe an – VIDEO
Leo Messi nu este la prima investiție de acest fel. el având mai multe proprietăți în diferite țări.
Proprietățile deținute de Lionel Messi
Se spune că starul argentinian a plătit aproximativ 7,3 milioane de dolari pentru tot etajul 9 al Regalia, o clădire de apartamente cu 43 de etaje, afkată în orașul Sunny Isles Beach, Florida.
Campionul mondial mai deține o proprietate de șapte milioane de dolari în apropierea Barcelonei, un apartament de cinci milioane de dolari în Miami și o proprietate extinsă cu un garaj pentru 15 mașini, teatru și sală de sport în orașul său natal, Rosario, Argentina, potrivit Architectural Digest.
Banii nu sunt o problemă pentru Lionel Messi, deoarece a ocupat locul al doilea în topul Forbes a celor mai bine plătiți sportivi din acest an, cu câștiguri estimate la aproximativ 130 de milioane de dolari în perioada mai 2022 și 2023.