Lili Sandu a dat în sfârșit vestea cea mare! Vedeta este însărcinată pentru prima oară. Aceasta va urma să devină mămică în câteva luni. Cum a ales să le spună fanilor că familia se va mări? Mesajul a fost extrem de emoționant.
Lili Sandu a anunțat că este însărcinată în luna a patra. Vedeta a dezvăluit azi, la Pro TV, că va deveni mamă pentru prima oară. Prezentă în platoul de la Vorbește Lumea, alături de iubitul ei Silviu Țolu, a povestit despre perioada miraculoasă prin care trece. „Este într-adevăr un miracol pentru că drumul nu a fost ușor. Când am văzut la ecograf bebelușul am simțit atât de multă fericire încât m-am gândit, Doamne, în momentul în care îl voi ține în brațe oare cum mă voi simți”, a spus vedeta, care a subliniat faptul că a rămas însărcinată pe cale naturală.
„The best Valentine’s Day surprise! ❤️ Ziua de 15 dec 2019 ora 5.30 am avea sa mi schimbe viața pentru totdeauna! Atunci am aflat ca in câteva luni voi cunoaște fericirea suprema aceea de a mi tine copilașul in brațe?? @silviu.tolu Te iubesc! #theTolus”, a fost mesajul de pe o rețea de socializare a vedetei.
Vedeta s-a logodit cu iubitul ei în vara lui 2019, iar de atunci lucrurile pare că înfloresc încontinuu, dovadă și vestea bună oferită de ei recent. Deși mulți nu le-au dat șanse mari, din cauza diferenței de vârstă, cei doi se înțeleg de minune și au planuri extrem de mari împreună, cu atât mai mult cu cât în curând va veni pe lume primul lor copil. La scurt timp după logodnă, Lili susținea că ar da orice pentru a avea un copil, o fetiță, dar se va întâmpla atunci când va vrea Dumnezeu.
„Mi-aş dori mult de tot. Au trecut anii, simt din ce în ce mai mult dorinţa. Am dezvoltat puternic instinctul matern. Râd cu Silviu: Hai să ne grăbim, să facem un copil, că e nebunie cu parenting-ul, facem bani, e nebunie pe Instagram”
Lili Sandu