La prima vedere, când ne gândim la vedete, fie autohtone, fie internaționale, trăim cu impresia că sunt intangibili și că nu-i interesează ce se întâmplă în jurul lor, și că, de multe ori, fac anumite gesturi doar pentru imagine.
Lidia Buble, una din vedetele pe val din muzica românească, vine dintr-o familie numeroasă și, după spusele ei, a avut parte de o creștere și educație bună din partea părinților. Zilele acestea vedeta a fost surprinsă prin București, mergând la cumpărături. Se pare că vedeta și-a asumat statutul de persoană publică, astfel că, ajunsă la un supermarket din capitală, tânăra s-a văzut asaltată de un om al străzii.
Lidia a intrat în magazin, unde a stat ceva până a făcut cumpărăturile, apoi s-a îndreptat spre parcarea unde avea mașina. Surpriza mare a celor aflați în jur a fost atunci când vedeta s-a îndreptat spre respectivul om al străzii și i-a înmânat o pungă plină cu cumpărături. Tânăra a mai stat de vorbă puțin cu el, după care s-a urcat în mașină și și-a văzut de drum. Lidia nu ar fi la primul gest de caritate. Cu ceva vreme în urmă, în urma unui accident, un tânăr sportiv, campionul mondial Florin Mureșan a rămas paralizat de la gât în jos, doctorii spunându-i că sunt șanse să mai meargă dar va trebui să suporte câteva intervenții chirigicale.
Cum nimic nu e pe gratis, tânărul trebuia să strângă o anumită sumă de bani care să acopere intervențiile respective. Astfel, Lidia a demarat o campanie socială pe rețelele de socializare, pentru a-l ajuta pe tânărul sportiv. Campania demarată de vedetă a sensibilizat și alte vedete, astfel că au pus umărul la demersul de într-ajutorare a fostului campion modial la karate, Florin Mureșan.